Final de vis: Ştiinţa Bacău – CSM Ploieşti 30-24 (13-12)


Meci palpitant luni după-amiază, în Sala sporturilor din Bacău, unde a avut loc derby-ul seriei A a ligii secunde la handbal feminin, între Ştiinţa şi CSM Ploieşti.
Oaspetele, cu o mulţime de jucătoare cu vechime în Liga Naţională, au început mai bine, pe fondul unei suite de greşeli comise de handbalistele pregătite de Ion Arsene şi Costel Oprea, conducând cu 5-1 în minutul 8. Băcăuancele au revenit, însă, datorită intervenţiilor Elenei Bogdan şi a unei apărări mai atente, au egalat la 8, au luat conducerea în minutul 23, după care s-a mers cap la cap până la pauză.
Repriza secundă a început catastrofal pentru gazde, care au reînceput să comită greşeli elementare, n-au izbutit să anihileze extrema stângă ploieşteană, Ştefan, astfel încât băcăuancele au marcat de numai 3 ori în 15 minute. În minutul 21, oaspetele aveau 4 goluri avans şi nu mulţi dintre puţinii spectatori prezenţi mai sperau într-o revenire a Ştiinţei. Şi totuşi, în ultimele 13 minute echipa băcăuană s-a metamorfozat subit şi, cu Amoagdei, Chiper şi Burghel în mare vervă, nu numai că a întors rezultatul, dar a obţinut o victorie la o diferenţă greu de anticipat înaintea jocului cu lidera seriei.
Victorie absolut meritată a Ştiinţei, ale cărei jucătoare, dincolo de numeroasele greşeli comise, au meritul de a fi crezut până la capăt în şansa lor şi de a se impune pe final în faţa unei echipe cu handbaliste mai experimentate.
Evoluţia scorului: 0-3 (4), 2-5 (9), 8-8 (15), 11-10 (23), 13-12 (pauză), 14-15 (36), 16-19 (41), 17-21 (47), 22-21 (51), 26-23 (56), 30-24 (final).
ŞTIINŢA: Bogdan, Angheluţă – Chiper (10), Burghel (5), Amoagdei (4), Matei (4), Niga (2), Câlici (2), Vântu (2), Ilişescu (1), Tocu, Chelaru. Antrenori: Ion Arsene şi Costel Oprea.
CSM PLOIEŞTI: Tănase, Buzilă – Dospin (8), Ştefan (7), Zavragiu (3), Moroianu (2), Bidaşcu (2), Ruscior (1), Nica (1), Năstase. Antrenor: Gheorghe Ionescu.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.