Se-ngroaşă gluma: Ştiinţa MD Bacău – UCM Reşiţa 29-32 (10-15)


Nicio şansă nu le-au lăsat vicecampionii României jucătorilor lui Gabriel Armanu în partida de vineri seara. Semnalul l-a dat din primul minut portarul Cristian Antonaru, omul meciului, acesta având în faţă o apărare masivă, dar şi mobilă, în faţa căreia băcăuanii au găsit cu greu soluţii.
Aşa s-a făcut că, în minutul 20, scorul era 10-3 în favoarea oaspeţilor, „studenţii” întrecându-se în greşeli, în timp ce Antonaru închisese poarta. A fost 10-15 la pauză, iar în debutul reprizei secunde băcăuanii au lăsat senzaţia că ar putea reveni, dar nu s-au putut apropia la mai puţin de 4 goluri.
Din păcate, golgeterul Moskalenko aproape că n-a contat, neînscriind deloc, probabil că şi din cauza accidentării la spate suferite la Suceava. Nici Shota Tevzadze n-a prins o zi strălucită, după o primă repriză bună, apărând doar două mingi în primele 22 de minute ale reprizei secunde, după care a fost schimbat cu Tamaş.
De partea cealaltă, pe faza ofensivă, internaţionalii Georgescu şi Ghionea au oferit un veritabil recital, înscriind din aproape toate poziţiile.
La un moment dat, se profila o înfrângere usturătoare, reşiţenii desprinzându-se şi la 8 goluri, dar pe final au redus turaţia, oferindu-le gazdelor o înfrângere la o diferenţă onorabilă. De menţionat că UCM Reşiţa a stat, practic, într-un singur portar, Irimuş nefiind total refăcut după o operaţie, în timp ce uriaşul Stamate nu a fost folosit deloc de Gligore Czari.
Ştiinţa pierde al treilea meci consecutiv şi este practic condamnată să câştige etapa viitoare la CSM Bucureşti, fiindcă peste două etape la Bacău vine campioana.
Evoluţia scorului: 1-3 (min. 6), 3-8 (min. 18), 5-11 (min. 24), 10-15 (pauză), 12-16 (min. 34), 18-23 (min. 46), 23-31 (min. 55), 29-32 (final).
ŞTIINŢA: Tevzadze (9 interv.), Tamaş (3 interv.) – Gurkovsky (8), Păunică (4), Rotaru (3), Ghiţă (3), Grieze (3), Dinescu (3), Manea (2), G. Bujor (2), Dospinescu (1), Sipos, Iancu, Moskalenko. Antrenor: Gabriel Armanu.
UCM Reşiţa: Antonaru (16 interv.), Irimuş – Ghionea (11), Georgescu (8), Irimescu (4), Petrea (3), Grozăvescu (2), Rohozneanu (2), Tucanu (1), Pârâianu (1), Cuciula, Fenici. Antrenor: Gligore Czari.

14 comentarii la „Se-ngroaşă gluma: Ştiinţa MD Bacău – UCM Reşiţa 29-32 (10-15)”

  1. Cineva ar trebui sa plece impreuna cu rusii aia indolenti! Lasat interesele ca nu ajungem nicaieri asa! In ce hal ati putut aduce echipa asta!

  2. Domnule Armanu cred ca ar fi decent din partea dumneavoastra sa va dati demisia, pentru ca sunteti depasit de situatie, echipa asta nu joaca nimic. Ati facut tranferuri in vara si nici unul nu a confirmat pina acum, si cred ca ar trebui sa raspundeti pentru asta.
    Trebuie sa vin alt antrenor cu personalitate cu o idee clara de joc cu o mentalitate de invingator.

  3. ar trebui sa fim alaturi de echipa.ganditi-va ca avem poate cel mai tanar lot din liga nationala si totusi reusim sa ne batem la primele locuri.anul asta poate e un pic mai greu dat fiind faptul ca nu avem un lider in teren care sa-i stranga pe cei tineri langa el si sa mobilizeze echipa.dar totodata mai spun ca din esecuri se nasc mari echipe-nationala romaniei de fotbal(kosice 1993).asa ca HAI STIINTA.

  4. si apropo…. suntem alaturi de echipa numai la victorii?say cand castiga echipa suntem cei mai buni,iar cand pierde sunt cei mai slabi,prosti.apreciez faptul ca baietii au avut taria de a sta in fata spectatorilor si si-au cerut scuze pentru rezultatul inregistrat.data viitoare poate vom castiga si atunci va fi altfel.capul sus.

  5. Sper ca baietii sa fi constientizat ca marea majoritate a suporterilor totusi i-au sustinut, chiar daca nu le-a picat bine nici aceasta infrangere. Ceilalti care stiu doar sa injure si sa faca scandal nu sunt suporteri ai unei echipe sportive!!! Sportul inseamna sa mai si pierzi!

    1. Din moment ce v-au apărut toate comentariile, cam există. Cât despre bucătar, îl găsiţi la cantină.

  6. cea mai proasta campanie de transferuri a adus la situatia asta..au plecat simic,dediu,iacob,chike si au venit manea,dinescu-clar sub cei care au plecat,dospinescu-slab sau sipos care joaca k1 nu handbal..moskalenko si shota sunt inconstanti in evolutii..

    1. Hai sa spunem ca lotul ar fi valoric egal cu cele din anii trecuti, ba chiar putin mai tare (daca privim lotul in intregime, e mai echilibrat, cu rezerve mai valoroase). Prima echipa e insa mai slaba decat cea cu Sandu, Chike sau Simic. In special se simte lipsa liderului din teren, cel care strangea tinerii langa el. In plus, au fost multe schimbari in vara, echipa nu mai e omogena. Cred ca abia in retur isi vor da drumul, acum pare a fi un rodaj prelungit.

  7. Suporterii adevarati se vad la greu….terminati cu vorbele aruncate aiurea…hai sa fim acum aproape de echipa NOASTRA !! Armanu stie cel mai bine ce e de facut,urmatorii pasi…FORTA STIINTA !!HAI BACAUL !!!

  8. pai suporterii s-au vazut la greu dupa infrangeri la echipe precum baia mare sau satu mare au venit la meci si au incurajat…dar cand adversarul iramane in 4 oameni si tot iei gol si nu esti in stare sa-i dai..nu mai e nimic de zis

Lasă un răspuns la un jucator Anulează răspunsul

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.