Sens unic: S.C. Bacău – CSM Focşani 2-0 (1-0)


După cum era de aşteptat, Sport Club Bacău s-a impus fără probleme în faţa unui adversar modest, ale cărui vizite în jumătatea de teren adversă au fost extrem de rare. Sigur că asta nu diminuează meritele jucătorilor băcăuani, care au dominat cu autoritate jocul, permiţându-şi să irosească mai multe ocazii monumentale.
Prima ratare de generic i-a aparţinut tânărului Roncea care, scăpat singur cu portarul Borş, s-a fâstâcit, a lăsat impresia că ar vrea să se dribleze şi pe sine însuşi şi a irosit o oportunitate uriaşă. Cinci minute mai târziu, însă, Sport Club Bacău a deschis scorul printr-o precisă lovitură de cap a lui Bamba, după o centrare precisă a lui Dobârceanu.
Acelaşi Dobârceanu a îndeplinit rolul de servant şi la golul al doilea, înscris în minutul 54 de Petrea, cu o lovitură de cap imparabilă, în stânga lui Borş.
Până la final, băcăuanii au mai irosit câteva şanse de gol, cea mai frumoasă fază a partidei consemnându-se în minutul 82, când Pricop a expediat un vole de zile mari, din întoarcere, dar balonul a izbit stâlpul din stânga al porţii oaspeţilor.
Oaspeţii au avut o zvâcnire de orgoliu în prelungiri, însă Bamba, care a impresionat printr-o evoluţie sigură, a îndepărtat pericolul. Aşadar, Ciprian Panait debutează în postura de antrenor principal cu o victorie clară, în faţa unui public destul de numeros, dar un prim test relevant urmează vinerea viitoare, când Sport Club Bacău va evolua în deplasare, la Rapid CFR Suceava.
S.C. BACĂU: Ignătescu – Dediu, Adăscăliţei, Bamba, Dobârceanu – Pintea, Doicaru (min. 58 De Grood) – Răduţoiu (min. 86 Banu), Petrea (min. 72 Vasiliu), Pricop – Roncea (min. 64 Drăgan).
CSM FOCŞANI: Borş – Ciornei, E. Ştefan, Crăciun, Grama – Dumitriu (min. 86 Lida), Sontu, Toma, Mândrescu – Botezatu (min. 68 Tîrcă), Milea.

2 comentarii la „Sens unic: S.C. Bacău – CSM Focşani 2-0 (1-0)”

  1. Cei doi jucatori asteptati de Sport Club sunt Douglas Costa (Sh. Donetk, 19 ani, 1,72m) si Neymar (FC Santos, 18 ani, 1,73m). S-a renuntat la P.Ganso (FC Santos, 20 ani, 1,84m)…

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.