Au pierdut, dar au plăcut: Ştiinţa MD II Bacău – HC Vaslui 29-30 (14-14)


În prologul Cupei Municipiului Bacău la handbal masculin, iubitorii sportului cu mingea mică au avut ocazia să vadă la lucru contingentul de tineri handbalişti moldoveni achiziţionaţi recent de Ştiinţa. Adversară le-a fost viitoarea colegă de serie din Divizia A, HC Vaslui, formaţie care a reuşit să se impună la limită, la capătul unui joc în care au condus aproape permanent.
În evoluţia juniorilor moldoveni, s-a simţit tracul debutului în faţa publicului băcăuan, însă ei au fost aplaudaţi cu generozitate la finalul partidei.
Am reţinut pofta de joc extraordinară a extremei stânga Bulov, tehnicitatea centrului Vartic, dar şi talia foarte înaltă a interilor Macovchin şi Carali, dar şi a portarilor Erhan şi Carasciuc.
Una peste alta, e o echipă care promite surprize plăcute în sezonul viitor, atât în Divizia A, cât şi în campionatul juniorilor I.
ŞTIINŢA II: Erhan, Carasciuc – Bulov (8), Sipulin (6), Beleacov (6), Vartic (4), Macovchin (2), Corotcov (1), Carali (1), Cebotari (1), Jidobin, Anghelov, Burbulea, Povolocico. Antrenori: Nicolai Gomeniuc şi Vitali Covtun.
HC VASLUI: Vasiliu, Pleşca – Moldovanu (7), Sava (6), Savin (5), Mihalcia (5), Barac (4), Volocariu (3), Filip, Bahnăreanu, Huzum, Trofin, Tucaliuc, Anton, Câmpanu. Antrenori: Sorin Aprodu şi Liviu Gugleş.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.