Erau de bătut: Ştiinţa Bacău – HCM Buzău 30-34 (10-15)


Ca şi în primul joc al turneului de la Roman, elevele lui Ion Arsene au început în forţă, dominându-şi mai experimentatele adversare. Spre deosebire de partida cu gălăţencele, însă, handbalistele Ştiinţei au condus ostilităţile toată prima repriză, care s-a încheiat cu un nedrept 15-15. Deşi era evident faptul că formaţia buzoiană ar fi putut fi învinsă, antrenorul Ion Arsene a preferat din nou să vadă la lucru toată banca de rezerve, care nu a putut face faţă adversarelor de Ligă Naţională. De altfel, la prima vedere cel puţin, dintre noile achiziţii doar Adriana Chelaru pare să-şi poată face loc într-o formulă de bază a Ştiinţei, restul tinerelor handbaliste venite în această vară fiind la stadiul de promisiuni. În rest, e cert că Ştiinţa va ataca o nouă promovare bazându-se pe acelaşi nucleu de jucătoare din sezonul trecut.
Înfrângerea cu HCM Buzău face ca Ştiinţa să ocupe locul 3 în grupa sa, urmând să joace vineri dimineaţa pentru locurile 5-6, cel mai probabil cu viitoarea colegă de serie, HCF Piatra Neamţ.
ŞTIINŢA: Bogdan, Angheluţă, Anghel – Chiper (6), Ababei (4), Chelaru (3), Matei (2), Vântu (2), Cîlici (2), Burghel (2), Roşu (2), Ciurariu (2), Ivan (1), Ilişescu (1), Vâlcu (1), Cîrligeanu (1), Amoagdei (1), Dumitrache. Antrenor: Ion Arsene.
HCM BUZĂU: Gongea, Costache – Goran (7), Moise (5), Fl. Chelaru (4), Antoce (4), Bodârlău (3), Ciobanu (3), Matei (2), Stoica (2), L. Roşu (2), Senchiu (1), Geană (1). Antrenor: Romeo Ilie.

Un comentariu la „Erau de bătut: Ştiinţa Bacău – HCM Buzău 30-34 (10-15)”

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.