VIDEO: Declaraţie Gabriel Armanu
21 iulie, 2010
21 iulie, 2010
21 iulie, 2010
21 iulie, 2010

Partida amicală dintre FCM Oneşti şi FCM Bacău a consemnat debutul, în poarta băcăuanilor, al portarului David Stamatin, adus de la Jiul Petroşani, a cărui evoluţie a fost considerată promiţătoare de staff-ul băcăuanilor. Cât priveşte linia defensivă, a revenit Eudean, dar la acest capitol ar mai fi de lucru. “Nu ne-a interesat scorul ci jocul echipei noastre. Dacă în faza ofensivă am avut multe realizări, în faza defensivă mai avem probleme”, a declarat preşedintele Daniel Scânteie pentru bacaulsportiv.ro.
(mai mult…)
21 iulie, 2010

Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău a disputat miercuri după-amiază, pe teren propriu, prima partidă amicală după cantonamentul montan de la Piatra Neamţ. Adversară i-a fost Dinamo Bucureşti, o formaţie potrivită pentru acest moment al pregătirilor. Antrenorul Gabriel Armanu a început partida în formula care se pare că va fi de bază în viitoarea ediţie de campionat: (mai mult…)
21 iulie, 2010
FCM Bacău a dat recital în cel de-al doilea amical al verii, susţinut în deplasare, pe terenul viitoarei colege de serie din Liga a III-a, FCM Oneşti. După numai zece minute, Boghian a deschis scorul cu o frumoasă lovitură de cap, după o centrare a lui Luncanu. Nouă minute mai târziu, acelaşi Boghian a dublat avantajul băcăuanilor, cu un şut plasat din careul de 16 metri. În minutul 39, Boghian face hat-trickul, cu un lob peste portarul advers, de la 14 metri. În ultimul minut al primei reprize, Codreanu a stabilit scorul pauzei, cu un şut plasat de la 18 metri.
La zece minute după reluarea jocului, Luncanu a marcat al cincilea gol al FCM-ului, cu un şut plasat de la 14 metri, (mai mult…)