Arhiva pentru iulie, 2010

Bianca Perie: “Am luptat până la ultima aruncare”

31 iulie, 2010


Atleta Bianca Perie, legitimată la SCM Bacău şi antrenată de Lucică Cucoş, a avut o comportare meritorie în finala probei de aruncarea ciocanului din cadrul Campionatelor Europene de la Barcelona. Bianca a reuşit o aruncare de 71,62 metri, a doua ca valoare a carierei, cu care s-a clasat pe locul 4. Trebuie menţionat faptul că atleta băcăuană a fost de departe cea mai tânără finalistă a probei de aruncarea ciocanului.
La câteva ore după încheierea finalei, Bianca Perie a oferit o scurtă declaraţie site-ului Bacăul Sportiv: “Acest concurs a fost cel mai bun al meu la seniori până acum. Totul a fost ok, m-am simţit bine şi am luptat până la ultima aruncare.”
(mai mult…)

Mesagerul Bacău a câştigat “patrulaterul” de la Buhuşi

31 iulie, 2010


Stadionul “Textila” din Buhuşi a găzduit, sâmbătă, un “patrulater” fotbalistic la care au participat formaţiile Biruinţa Bacău, Mesagerul Bacău, Aerostar II Bacău şi Energia Girov (jud. Neamţ). Turneul a fost organizat de AS Biruinţa Bacău, partidele disputându-se pe durata a două reprize a câte 30 de minute.
În primul meci al competiţiei, Aerostar II şi Biruinţa au terminat la egalitate, 2-2, echipa organizatoare impunându-se la loviturile de departajare, cu 5-3. În cel de-al doilea meci, Mesagerul a trecut de Energia Girov cu 3-0.
(mai mult…)

Infuzie de tineret la Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău

31 iulie, 2010


Veşti foarte bune pentru handbalul masculin băcăuan: 14 tineri handbalişti din Republica Moldova, de la clubul HC Fortuna Chişinău, vor semna contracte cu Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău. Conducerea grupării băcăuane a început deja diligenţele pentru obţinerea certificatelor internaţionale de transfer, moldovenii urmând să devină jucători cu acte în regulă ai Ştiinţei la jumătatea lunii august.
“Este vorba de jucători valoroşi, toţi sunt născuţi în 1992 şi vreau să vă spun că cinci dintre ei se aflau în vederile celebrului antrenor rus Vladimir Maximov, pentru a fi luaţi (mai mult…)

Declaraţii după FCM Bacău – Gloria Buzău 3-0

30 iulie, 2010


Tehnicianul băcăuan s-a declarat mulţumit de cele văzute în partida elevilor săi cu Gloria Buzău: “A fost un test bun de verificare, pe care l-am susţinut la finalul stagiului de pregătire centralizată. Eu mă declar mulţumit de evoluţia jucătorilor, de preocuparea lor pentru joc, iar faptul că am câştigat cu 3-0 ar trebui să fie un punct de reper şi un punct de pornire pentru noi. Felul în care au evoluat jucătorii mei azi a arătat că ceea ce s-a lucrat până acum s-a făcut bine. Rămâne să ne pregătim în continuare cu seriozitate şi în scurt timp să facem o echipă (mai mult…)

FCM Bacău – Gloria Buzău 3-0 (1-0): Care e în Liga a II-a şi care în a III-a ?!

30 iulie, 2010


Începută cu o oră mai târziu decât era programată, din cauza întârzierii oaspeţilor, partida amicală dintre FCM Bacău şi Gloria Buzău n-a făcut decât să ne amărască şi mai tare, fiindcă elevii lui Gheorghe Poenaru au dominat copios echipa care le-a luat locul în eşalonul al doilea la masa verde.
Cu formulă de start în care tinereţea unor jucători ca Mihălăchioaie, Luncanu sau Vraciu s-a îmbinat eficient cu experienţa lui Apostol, Codreanu şi Doboş, băcăuanii (mai mult…)

EXCLUSIVITATE/JEF GAENS (team-manager Initia Hasselt): “Ştiinţa Bacău e favorită”

29 iulie, 2010


La două zile după tragerea la sorţi a şaisprezecimilor de finală ale Cupei Challenge la handbal masculin, am reuşit să obţinem o reacţie din partea reprezentanţilor viitoarei adversare a Ştiinţei Municipal Dedeman Bacău, formaţia belgiană Initia Hasselt.
Astfel, team-managerul Jef Gaens a declarat, în exclusivitate pentru Bacăul Sportiv: “Din câte ştim, handbalul românesc se află la un nivel mult mai înalt decât cel belgian. (mai mult…)

Handbal masculin, CE de tineret: Înfrângere cu Croaţia

29 iulie, 2010


Naţionala de tineret a României a debutat, din păcate, cu o înfrângere la Campionatele Europene din Slovacia. Tinerii handbalişti români au cedat cu 27-29 (12-13) în faţa Croaţiei, la capătul unei partide în care băcăuanul Ghiţă a înscris 4 goluri, iar Gabriel Bujor a marcat o dată.
Despre partida de debut a naţionalei României ne-a relatat, din Slovacia, interul dreapta al Ştiinţei Bacău, Cristi Ghiţă: “Prima repriză a fost foarte echilibrată, chiar dacă noi am avut 3-4 eliminări, faţă de niciuna a adversarilor. A doua repriză am început-o în 5 oameni, după care au urmat încă două eliminari consecutive. Atunci, croaţii au profitat de ocazie (mai mult…)

Gloria, în loc de Mondosport

29 iulie, 2010


După ce a depăşit faza I a Cupei României Timişoreana la “masa verde”, formaţia Mondosport a declarat forfait pentru partida din faza a II-a a competiţiei, pe care ar fi trebuit s-o dispute împotriva echipei FCM Bacău.
În aceste condiţii, formaţia pregătită de Gheorghe Poenaru s-a reorientat din mers, programându-şi un meci amical vineri, (mai mult…)

Croatul Arapovic a bătut drumul degeaba

29 iulie, 2010


Antrenorul Gabriel Armanu a utilizat joi, în amicalul cu CSU Suceava, un jucător croat, Danijel Arapovic, sosit în probe la Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău. Arapovic a lăsat o impresie bună, atât în ceea ce priveşte tehnica individuală, cât şi în privinţa determinării, atribut specific sportivilor din fosta Iugoslavie.
Din păcate, însă, regulamentul FRH nu permite înscrierea, pe foaia de joc, a mai mult de trei jucători extracomunitari, iar la Ştiinţa Bacău locurile sunt deja ocupate de Shota Tevzadze, Evgheni Gurkovsky şi Igor Moskalenko.
(mai mult…)

Declaraţii după amicalul Ştiinţa Bacău – CSU Suceava

29 iulie, 2010


Conform aşteptărilor, antrenorul principal al formaţiei sucevene era satisfăcut de prestaţia elevilor săi în partida de pregătire de la Bacău: “Având în vedere perioada în care ne aflăm, sunt mulţumit în primul rând de condiţia fizică pe care o au băieţii. Mai avem mult de muncă până la începerea campionatului, mai ales pe faza de apărare şi pe atac, precum şi integrarea noilor veniţi la echipă – Ciubotariu, Pancu, Ilieş şi Purice. Cu toate acestea, (mai mult…)

Duş rece, bucovinean: ŞTIINŢA BACĂU – CSU SUCEAVA 45-54 (13-16, 28-34)

29 iulie, 2010


Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău a suferit o corecţie severă de la studenţii suceveni, într-o partidă pe care oaspeţii au controlat-o de la un capăt la altul. Disputat pe durata a trei reprize, amicalul de joi dimineaţă a fost la discreţia elevilor lui Leonard Bibirig, care au au obţinut o victorie meritată. A fost un duş rece ca gheaţa pentru elevii lui Gabriel Armanu, (mai mult…)

Gheorghe Poenaru va semna în curând cu FCM Bacău

28 iulie, 2010


Antrenorul Gheorghe Poenaru a lichidat conturile cu societatea comercială FCM Bacău S.A., având ca acţionar majoritar Consiliul local Bacău, cea care a decis retrogradarea, la masa verde, a formaţiei FCM Bacău. “Am primit o hârtie prin care sunt înştiinţat că respectiva societate comercială s-a dizolvat şi, în consecinţă, contractul meu îşi încetează valabilitatea. Oricum, e totală nebuloasă ce se întâmplă acolo”, a declarat tehnicianul băcăuan pentru bacaulsportiv.ro.
Poenaru va rămâne, mai mult ca sigur, antrenorul FCM-ului, cu diferenţa că echipa aparţine acum Asociaţiei Sportive FCM Bacău. “Ne-am înţeles, nu mai sunt neclarităţi, e doar o chestiune de zile până vom semna şi contractul”, a spus vechiul şi noul antrenor al lui FCM Bacău.
(mai mult…)

Atleţii băcăuani au debutat cu dreptul la “Europene ”

28 iulie, 2010


Ambii atleţi băcăuani participanţi la Campionatele Europene de la Barcelona au debutat miercuri dimineaţă. Astfel, Cristian Vorovenci s-a clasat al patrulea în prima serie a probei de 800 de metri şi a reuşit calificarea în semifinale, datorită timpului obţinut, 1:50.05. Semifinalele probei de 800 de metri masculin sunt programate joi, de la ora 21.50.
În proba feminină de aruncarea ciocanului, Bianca Perie a concurat în grupa B a calificărilor şi, cu o aruncare de 68,67 metri, a obţinut biletul pentru finala programată vineri seara, de la ora 21.20.
Foto: fra.ro

Handbal masculin, Challenge Cup: Prezentarea formaţiei Initia Hasselt

27 iulie, 2010


Tragerea la sorţi a şaisprezecimilor Cupei Challenge la handbal masculin a fost una extrem de favorabilă formaţiei Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău. Sorţii i-au desemnat drept adversară formaţia Initia Hasselt, deţinătoare a Cupei Belgiei şi ocupantă a locului al treilea în campionatul belgian, la o distanţă de şapte puncte faţă de primele două clasate. (mai mult…)

Gabriel Armanu: “A fost o tragere bună, dar trebuie să ne tratăm adversarii cu seriozitate”

27 iulie, 2010


Antrenorul principal al Ştiinţei Municipal Dedeman Bacău s-a declarat mulţumit de tragerea la sorţi a şaisprezecimilor Cupei Challenge, care i-a scos din urnă pentru echipa sa pe belgienii de la Initia Hasselt.
“Dacă e să ne raportăm la valoarea campionatelor din Belgia şi România, e clar că noi pornim favoriţi în această dublă manşă. Va trebui, însă, să-i tratăm pe belgieni cu toată seriozitatea, pentru a nu avea surprize neplăcute”, a declarat Gabriel Armanu pentru (mai mult…)

S-a făcut voia lui Dorel Sanie: Ştiinţa va merge în Belgia

27 iulie, 2010


Dorinţa managerului Ştiinţei Municipal Dedeman Bacău s-a îndeplinit: handbaliştii băcăuani vor evolua în şaisprezecimile Cupei Challenge împotriva reprezentantei Belgiei, Initia Hasselt.
“Sunt mulţumit de tragerea la sorţi, atât din punct de vedere al ţării în care ne vom deplasa, cât şi al valorii adversarului”, a declarat Dorel Sanie pentru bacaulsportiv.ro.
Interesant e faptul că, pentru managerul Ştiinţei, nu ar fi prima întâlnire cu gruparea belgiană. În urmă cu cincisprezece ani, pe când activa la Fibrex Piatra Neamţ, nemţenii au participat la un turneu amical în Luxemburg, la care a participat şi Initia Hasselt.
“Îmi amintesc că atunci noi am oferit fanioane adversarilor, (mai mult…)

“Tineretul” României pregăteşte în Ungaria atacul “europenelor”

26 iulie, 2010


Echipa naţională masculină de tineret a României a intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru Campionatul European din Slovacia, care va debuta joi. În componenţa selecţionatei noastre se regăsesc şi patru jucători ai Ştiinţei Municipal Dedeman Bacău: Cristi Ghiţă, Ştefan Grigoraş, Alexandru Tărâţă şi Gabriel Bujor.
Prin intermediul lui Cristi Ghiţă, am aflat că naţionala României se află în prezent în oraşul maghiar Bekescsaba, unde a susţinut şi două partide amicale, cu echipa de club din localitate şi cu echipa pe prima ligă Oroshaza.
“În Slovacia vom pleca miercuri dimineaţa, vom face un antrenament acolo (mai mult…)

Emoţii europene pentru Ştiinţa

26 iulie, 2010


Marţi la amiază, la Viena, la sediul Federaţiei Europene de Handbal, va fi efectuată tragerea la sorţi pentru primele tururi din cupele europene la handbal masculin şi feminin, mai puţin Liga Campionilor.
Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău se va afla în urna capilor de serie ai Cupei Challenge la handbal masculin dar, spre deosebire de ediţia trecută, când a intrat direct în optimi, echipa băcăuană va începe competiţia din faza şaisprezecimilor de finală. (mai mult…)