„Echipa de volei masculin a fost victima jocurilor de culise”


Cel de-al doilea interviu cu preşedintele C.S. Ştiinţa Bacău, Florin Grapă, se referă la echipa de volei masculin a clubului băcăuan.
Rep.: Ce ne puteţi spune despre evoluţia voleibaliştilor în sezonul 2009-2010?
Florin Grapă: Trebuie spus din start că în seria noastră s-au făcut nişte jocuri de culise, sub privirile federaţiei de specialitate. Suceava şi-a lăsat intenţionat două restanţe pentru a-şi alege adversarul din play-off şi a pierdut deliberat în faţa unei echipe mai slab cotate, CSS CFR Agronomia Bucureşti. Astfel, ei au evitat să joace cu CSM Bucureşti, echipă care se întărise pentru a forţa promovarea. De altfel, cele două formaţii au şi promovat ulterior în Divizia A1. Se poate spune că băieţii au fost în grafic în campionatul trecut. În orice caz, noi avem o echipă tânără şi de perspectivă pentru cel puţin trei ani de zile.
Rep.: L-aţi iertat pe antrenorul Cornel Păduraru pentru lipsa vizelor medicale înaintea meciului cu CSM Bucureşti?
F.G.: Da, bineînţeles. El a plătit pentru greşeala pe care a făcut-o, i s-au reţinut 15% din salariu timp de trei luni şi va continua ca antrenor al echipei.
Rep.: La ce să ne aşteptăm în sezonul viitor?
F.G.: Obiectivul va rămâne clasarea pe unul din primele două locuri în seria Est a Diviziei A2. Cât despre eventualele transferuri de jucători, vom miza numai pe tineret.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.