Cupa Liceelor la handbal feminin merge la Iaşi
Articol de Sport Reporter. Data: 23 mai, 2010. Sectiuni: HANDBAL, Handbal feminin, Handbal juniori

La acest sfârşit de săptămână, Bacăul a fost gazda turneului final al Cupei Liceelor la handbal feminin, competiţie la care au participat cele opt câştigătoare ale etapelor zonale.
La capătul unei competiţii aprig disputate şi a unei finale frumoase, victoria a revenit echipei Liceului cu Program Sportiv din Iaşi, pregătită de fosta mare handbalistă Lenuţa Borş-Lipan. Ieşencele au trecut în finală de LPS Cluj cu 28-22, medaliile de bronz fiind cucerite de LPS “Nicolae Rotaru” din Constanţa. Organizată sub patronajul Direcţiei pentru Sport a Judeţului Bacău, competiţia n-a suscitat absolut deloc interesul Federaţiei Române de Handbal, care nu s-a arătat deloc interesată de imaginea viitorului handbalului feminin.
Deşi n-a fost decernat un trofeu, titlul de golgeteră a competiţiei a fost obţinut de medieşeanca Andreea Bârsan, autoare a nu mai puţin de 75 de goluri în 5 partide!
Iată rezultatele complete ale partidelor de clasament:
Locurile 7-8
Colegiul Tehnic “Anghel Saligny” Bucureşti – LPS Piteşti 30-25 (19-11)
Locurile 5-6
LPS Târgu-Jiu – Colegiul Economic “Emanoil Gojdu” Hunedoara 26-20 (17-11)
Locurile 3-4
LPS “Nicolae Rotaru” Constanţa – Liceul-Şcoala Naţională de Gaz Mediaş 29-27 (15-10)
Locurile 1-2
LPS Iaşi – LPS Cluj-Napoca 28-22 (15-8)
Iată şi lotul echipei campioane: Ana Maria Inculeţ, Alexandra Bursuc, Alexandra Orsivschi, Beatrice Cădinoiu, Georgiana Agape, Diana Barticel, Andreea Vasiliu, Adina Zlăvog, Gabriela Conache, Paula Toma, Andreea Baltag, Georgiana Ungureanu, Petronela Pascu şi Alexandra Toma. Antrenor: Lenuţa Lipan.
Articolul "Cupa Liceelor la handbal feminin merge la Iaşi" a fost etichetat cu: colegiul anghel saligny bucuresti, colegiul economic emanoil gojdu hunedoara, cupa liceelor. cupa liceelor feminin, lenuta lipan, lps cluj napoca, lps constanta, lps iasi, lps pitesti, lps targu jiu, scoala nationala de gaz medias, turneu final cupa liceelor bacau
Raspunde
Toate drepturile rezervate autorului. Articolul Cupa Liceelor la handbal feminin merge la Iaşi a fost publicat Duminică, 23 mai, 2010 la ora 1:08 pm.










