Gabriel Armanu: „La Cupa României, voi miza pe jucătorii tineri, chiar dacă asta va însemna sacrificarea rezultatului”


Cu două zile înainte de startul Cupei României la handbal masculin, unde va juca miercuri în sferturi contra Stelei, Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău a susţinut un meci de verificare în compania Universităţii Galaţi, formaţie care se pregăteşte să susţină la sfârşitul acestei luni barajul de promovare în Liga Naţională, partidă câştigată de băcăuani cu 48-39. Înainte de plecarea spre Braşov, locul de desfăşurare al Cupei României, i-am solicitat antrenorului Gabriel Armanu un scurt interviu.
Rep.: Cum aţi simţit echipa la meciul de astăzi ?
Gabriel Armanu: M-a bucurat mai mult evoluţia jucătorilor tineri, adică a celor de 19, 20, 21 de ani. Evoluţia celor mai în vârstă a fost sub amprenta unei vacanţe.
Rep.: Cu ce gânduri mergeţi la Braşov ?
G.A.: Plecăm cu gândul de a juca un handbal de calitate, cât mai bun. Având în vedere că a fost această perioadă de pauză, să zicem că mergem acolo să sperăm. Cu siguranţă că jucătorii se gândesc că obţinând cât mai multe victorii pot ajunge în finala Cupei României.
Rep.: Aveţi vreun obiectiv pentru această competiţie?
G.A.: Din discuţiile care au fost şi după tot ce s-a întâmplat sezonul ăsta în jurul echipei, nu s-a stabilit un obiectiv clar pentru Cupa României, adică semifinală, finală sau altceva. Important pentru noi ca şi sportivi, ca jucători profesionişti este să intrăm pe teren cu gândul că trebuie să câştigăm. Cu cât vom obţine mai multe victorii, cu atât vom merge mai departe.
Rep.: Aveţi probleme de efectiv ?
G.A.: În afara accidentărilor mai vechi ale lui Rotaru, Tamaş şi Ignat, a mai apărut o problemă şi la Prachar, se pare o infecţie dentară. E foarte probabil să plecăm marţi spre Braşov cu un lot de doar 13 jucători. Oricum, ca şi strategie, îmi doresc să folosesc mai mult jucătorii tineri, chiar dacă asta va însemna sacrificarea rezultatului.

3 comentarii la „Gabriel Armanu: „La Cupa României, voi miza pe jucătorii tineri, chiar dacă asta va însemna sacrificarea rezultatului””

  1. asa sa faceti, da-ti sanse celor tineri. Cu siguranta meritau mai mult sa joace.Au stat pe banca sau s-a tipat la ei. Ei sunt viitorul.Succes

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.