Aflat la Bacău, cu prilejul turneului final al Cupei Liceelor la fotbal pe teren redus, preşedintele Comisiei de copii şi juniori din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, Dan Ionescu, ne-a acordat un interviu, pe care vi-l prezentăm în continuare.
Rep.: Ce ne puteţi spune despre competiţia desfăşurată la Bacău?
Dan Ionescu : În primul rând, trebuie spus că, încă de la etapele inferioare, competiţia s-a bucurat de o participare numeroasă, chiar dacă, în viitor, la etapele locale şi judeţene ne-am dori să participe absolut toate liceele. A fost o competiţie reuşită, necesară şi care s-a desfăşurat într-un spirit de fair-play deosebit. Pe parcursul celor trei zile ale turneului final, nu am auzit nici din partea profesorilor şi nici din partea jucătorilor, înjurături, proteste la adresa arbitrilor sau vociferări. Toată lumea a rămas în relaţii de prietenie, nu au existat niciun fel de animozităţi la festivitatea de premiere şi exact asta ne-am dorit să realizăm. Să nu uităm că aceşti tineri vor fi jucătorii şi spectatorii de mâine ai fotbalului românesc. Iar dacă ei se vor comporta în viitor aşa cum au făcut-o la Bacău, fără trivialităţi, bucurându-se de spectacolul sportiv, ar fi extraordinar. Ne-am bucurat şi de sprijinul oficialităţilor şi cu siguranţă că vom mai organiza turnee finale la nivel de copii şi juniori în Bacău, unde ne-am simţit întotdeauna foarte bine.
R: Referitor la juniorii A şi B, nu consideraţi că sunt prea puţine competiţii pentru aceste categorii ?
D.I.: Păi avem campionatul naţional, desfăşurat în sistem tur-retur, nu avem cum să organizăm mai multe competiţii la acest nivel. Şi-aşa, la etapele zonale, finale, avem probleme fiindcă trebuie să avem grijă cu programarea lor, dată fiind apropierea examenului de bacalaureat. Aceeaşi problemă o avem şi la juniorii C, care au în iunie probele de aptitudini pentru intrarea la liceu şi trebuie să evităm aceste date. Cât priveşte organizarea altor competiţii, în afara campionatului propriu-zis nu ne rămân date libere pentru acestea. De exemplu, pentru Cupa Liceelor, ne-am angajat faţă de Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret şi la fazele de zonă şi la turneul final nu am programat etape de campionat.
R: Se vehiculează ideea introducerii obligativităţii utilizării, de către echipele din Ligile a II-a şi a III-a, a 2-3 juniori din localitatea respectivă. Ce părere aveţi despre această chestiune?
D.I.: Fiecare club îşi legitimează juniorii pe care şi-i doreşte. În privinţa încurajării tinerilor din localităţile de unde provin echipele, fiecare grupare are obligaţia să înscrie în competiţiile de juniori cinci echipe. La o socoteală simplă, fiecare club trebuie să aibă un minim de 125 de jucători, fără să mai punem la socoteală şi grupele de copii.
R: Recent, a fost postată pe Internet o înregistrare cu membrii naţionalei de juniori consumând alcool şi dansând pe manele. Sunteţi la curent, veţi lua măsuri dacă se confirmă ?
D.I.: Sincer, nu sunt la curent cu ceea ce-mi spuneţi. Refuz, însă, să cred că se consuma alcool. Cât despre manele, eu nu le suport , nu le accept şi din ce ştiu eu majoritatea antrenorilor loturilor nu acceptă manelele. Acuma, dacă plăcerea jucătorilor în timpul liber este de a asculta manele, asta e. Când sunt eu prezent, într-un cadru organizat, nu accept aşa ceva sub nicio formă. Le-am interzis şi le voi interzice întotdeauna. Pe de altă parte, ei iau exemplu de la ceea ce este prezentat în mass-media. La un moment dat, se făcea un titlu de glorie din faptul că Torje are comenzi speciale şi are manelele lui. La un anumit moment, Adrian Mutu avea comenzi şi s-au creat manele pentru el, chiar dacă acuma Adrian nu mai vrea să audă de ele. În aceste condiţii, tinerii jucători ce fac ? Îşi spun „dacă Mutu, dacă Torje promovează acest lucru, noi ce să facem?” Ei copiază, dar şi noi greşim că prezentăm lucruri rele, fără să ne gândim la impactul pe care-l au lucrurile acestea în rândul tinerilor.
R: Avem sau nu motive de optimism referitor la generaţia de mâine a fotbalului românesc ?
D.I.: Dacă e să ne luăm după ce-am văzut, de exemplu şi la competiţia de la Bacău, am putea avea aşa, un optimism. Vedeţi dumneavoastră, echipa naţională nu face altceva decât să reflecte pregătirea jucătorilor de la cluburi. În momentul în care jucătorii se prezintă la naţională, au la dispoziţie 4-5 zile, în care nu ştii ce să faci mai mult. Dacă nu se va rezolva problema infrastructurii, mă refer la terenurile care au tot dispărut în ultimul timp, şi la cele existente, care sunt în paragină, în sensul de trecere a lor în administrarea primăriilor, care să asigure pentru toţi tinerii baze sportive în care aceştia să-şi petreacă timpul liber, nu ştiu ce viitor vom avea. Fotbalul atrage, încă, foarte mulţi tineri, dar dacă nu le oferi condiţii, vedeţi că ei iau numai exemplele proaste, aşa încât la 17-18 ani întreabă „dar eu ce contract am?”. Nu mai există bucuria de a juca. Fotbalul era un sport al celor nevoiaşi, acuma sunt părinţi care fac eforturi financiare extraordinare să-şi promoveze copiii. Acum, fotbalul a început să devină al celor bogaţi. Există aceste cluburi particulare care percep taxe ce nu sunt la îndemâna oamenilor simpli ci doar a celor înstăriţi. Ei bine, acelor copii care nu au nicio nevoie şi au totul de-a gata, le este foarte greu să sufere şi să suporte efortul din teren, umilinţa înfrângerii. Pentru ei, o înfrângere nici nu contează, ei pleacă acasă cu zâmbetul pe buze, fiindcă ştiu că tata şi mama le dau absolut tot ce-şi doresc. Înainte, aveau un scop, munceau pe rupte ca să promoveze ca jucători, să poată să-şi câştige nişte bani din meseria de jucător de fotbal, pentru a-şi ajuta familia. Nu mai vorbim de patriotism, de ceea ce simt tinerii pentru culorile echipei naţionale. Este adevărat că acuma toate loturile naţionale, fără excepţie, cunosc imnul naţional. Dar problema e nu să ştie şi să-l cânte, că-l cântă din obligaţie, întrebarea e dacă simt ceva la momentul respectiv pentru România. Aici e marea problemă, simt ei ceva în sufletul lor ? Şi-aici, ajungem la discuţia despre educaţie, despre ceea ce fac tinerii în timpul liber şi la ce se întâmplă acasă, fiindcă la echipele naţionale au un program strict şi nu au niciun fel de timp liber. Referitor la ce se întâmplă acasă, noi nu mai avem niciun fel de control şi aici vreau să subliniez şi rolul şcolii, care înainte era foarte important. Acum, nu mai poate nimeni să le spună nimic, trecem pe lângă şcoli şi vedem elevii cu ţigara-n mână, fără să le mai pese că-i văd profesorii sau altcineva şi cu asta iar ajungem la educaţie…