Fotbal, Liga a II-a/ VRAIŞTE: FCM BACĂU – FC SNAGOV 2-4 (2-2)


La distanţă de numai 3 zile de la umilitorul eşec de la Ploieşti, defensiva formaţiei antrenate de Gheorghe Poenaru a comis-o din nou, de data aceasta în faţa propriilor suporteri.
Astfel, oaspeţii au beneficiat de veritabile bulevarde lăsate de apărarea băcăuană, pe lângă cele patru goluri marcate ratând cel puţin încă pe-atâtea ocazii clare, printre care şi un penalty.
Snagovul a deschis scorul în minutul 20, atunci când Ene a luat o acţiune pe cont propriu, finalizând-o cu un şut plasat, de la 20 de metri, în dreapta lui Manea.
Oaspeţii şi-au majorat avantajul doar două minute mai târziu, când Dinu I a centrat perfect de pe dreapta pentru Dinu II, acesta din urmă, liber în mijlocul careului advers, înscriind simplu, cu latul. Fotbaliştii oaspeţi au continuat să-şi creeze ocazii cu nemiluita, ratate însă cu seninătate de Dinu I şi Ene, în minutele 28 şi 29.
După o jumătate de oră de joc, Doboş şi-a luat inima-n dinţi şi a expediat un trasor de la 22 de metri în stânga lui Irimia, relansând meciul. Băcăuanii au prins aripi şi patru minute mai târziu I. Radu a centrat de pe stânga, iar Răduţoiu a reluat elegant, de la 12 metri, peste portarul Irimia, egalând.
A fost o primă repriză nebună, încheiată cu un penalty pentru oaspeţi, după un fault al lui Manea la Dinu II, scăpat singur, însă goalkeeperul băcăuan a parat şutul lui Rădulescu.
Din păcate, repriza secundă a fost un dezastru pentru echipa gazdă, a cărei defensivă a evoluat catastrofal, oferindu-le celor din Snagov ocazia de a spera în continuare la promovarea în prima ligă.
Astfel, în minutul 66, o incredibilă eroare de marcaj la o fază fixă i-a permis lui Rădulescu să înscrie cu capul din careul mic, iar cinci minute după aceea, Ene a stabilit scorul final cu un şut de toată frumuseţea, de la 20 de metri, în dreapta lui Manea.
Din păcate, acest eşec îi aduce pe băcăuani în zona nisipurilor mişcătoare, formaţia pregătită de Gheorghe Poenaru înscriindu-se în lupta pentru evitarea retrogradării.
FCM BACĂU: Manea – Mihălăchioaie, Adăscăliţei, Carnariu (min. 67 Cojocaru), Dobârceanu – Răduţoiu (min. 79 Marchiş), Taban, Spiridon, Doboş, I. Radu – Vraciu (min. 56 Boboc). Antrenor: Gheorghe Poenaru.
FC SNAGOV: Irimia – David, Zeciu, Voicu, Florea – Petrea (min. 62 Iancu), Radu (min. 86 Balauru), Ene, V. Dinu I – Rădulescu, V. Dinu II (min. 82 Petrescu). Antrenor: Cristinel Ţermure.
Arbitru: Claudiu Ştefănuţi (Năsăud). Asistenţi: Dragoş Vlad, Petruţa Iugulescu (ambii din Târgovişte).
Spectatori: 100.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.