Gheorghe Poenaru: „Valoarea echipei noastre ne dă dreptul să sperăm la o victorie în faţa liderului”


Cu două zile înaintea partidei cu liderul autoritar al seriei I din Liga a II-a, Victoria Brăneşti, antrenorul băcăuan Gheorghe Poenaru este optimist, fiind convins că elevilor săi le e la îndemână victoria. „Eu zic că valoarea lotului, care nu e foarte departe de cea a adversarilor noştri, ne dă dreptul să sperăm la obţinerea unui rezultat favorabil. Sigur că, în acest sens, mizez foarte mult şi pe ambiţia jucătorilor noştri”, a declarat antrenorul principal al echipei FCM Bacău pentru bacaulsportiv.ro.

În ceea ce priveşte aşteptările sale de la meciul de sâmbătă, de pe „Municipal”, Gheorghe Poenaru ne-a spus: „Eu sper într-un meci bun şi un rezultat pozitiv în faţa unui adversar care a demonstrat că îşi merită locul pe care îl ocupă în clasamentul seriei şi care cu siguranţă va promova. Pentru noi va fi şi un excelent prilej de a ne testa potenţialul împotriva unei echipe valoroase.”
Pentru jocul de sâmbătă, Poenaru nu va putea conta pe suspendaţii Tismănaru şi Dobârceanu şi nici pe Munteanu, accidentat, în timp ce Vajou şi Carnariu sunt incerţi.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.