Sărituri în apă: Record de medalii pentru sportivii băcăuani

Bazinul de înot din Bacău a găzduit, de vineri până duminică, întrecerile Campionatelor naţionale de sărituri în apă, rezervate juniorilor C şi D.
Participant cu nu mai puţin de 29 de sportivi, clubul SCM Bacău a obţinut un număr de 24 de medalii, obţinute la toate categoriile de vârstă, respectiv juniori C, D1, D2 şi D3.
„S-au remarcat mai mulţi sportivi, dar revelaţia concursului a fost Alin Ronţu, câştigător a trei titluri naţionale. I-aş mai aminti şi pe Andra Botez, Cosmin Vlasie şi Alexandru Helciug. De asemenea, la prichindei, aşa cum le spunem celor mai mici săritori, mai mulţi sportivi de-ai noştri şi-au îndeplinit obiectivele de performanţă, care au constat fie în medalii, fie în simpla participare la campionatele naţionale”, a declarat pentru bacaulsportiv.ro coordonatorul secţiei de sărituri din cadrul SCM Bacău, Adrian Gavriliu.
Următoarea competiţie găzduită de Bazinul de înot din Bacău este programată chiar în week-endul viitor, de vineri până duminică, atunci când sunt programate Campionatele naţionale de sărituri în apă pentru juniori A şi B.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.