INTERVIU/ OTTO HEEL: „Nerespectarea strategiei de joc a dus la ratarea calificării”

La câteva ore după meciul cu Sporting Lisabona, Otto Heel a acordat Bacăului Sportiv un interviu în care a vorbit despre felul cum s-a pierdut calificarea în semifinalele Challenge Cup.
Bacăul Sportiv: Care sunt primele gânduri ale dumneavoastră despre meciul cu Sporting?
Otto Heel: Mă încearcă o mare dezamăgire pentru felul în care nu ne-am calificat în faţa unui adversar care ne era la îndemână. Nerespectarea strategiei de joc a dus la lucrurile care s-au întâmplat.
B.S.: Vă rog să fiţi mai concret.

O.H.: Bineînţeles. Le-am cerut ca recuperarea diferenţei din meciul tur să fie făcută cu paşi mărunţi. Am făcut asta până am ajuns cu cinci goluri în avantaj, după care am avut cinci ratări, dintre care Bondar patru. Dacă noi am fi acţionat permanent ca o echipă, aşa cum începusem, cred că puteam rezolva meciul în favoarea noastră. Apoi, au fost situaţiile din apărare, unde ne puneam nădejde, între cei doi mari, Gurkovsky şi Prachar, am luat cele mai multe goluri de la 9 metri, iar Shota, cât o fi el de bun, nu le poate rezolva pe toate. Iar de ultima fază ce să mai zic? Bondar s-a ferit să nu-l lovească mingea. Repet, ne era la îndemână să ne calificăm.
B.S.: Haideţi să lămurim şi ce a fost cu ultima fază a meciului, ce schemă le-aţi cerut să aplice şi ce s-a întâmplat?
O.H.: Nu a fost vorba de nicio schemă. Indicaţia care a fost dată a fost ca una din extremele noastre, Păunică sau Bondar, să primească mingea, să pătrundă la 7 metri şi să finalizeze. Asta am cerut. În cele patru secunde rămase, se putea marca, adversarii fiind în patru, acelea erau cele mai bune poziţii pentru a finaliza. E deranjantă lipsa de responsabilitate, în sensul nerespectării indicaţiilor tactice, atât a lui Bondar dar şi a celor doi ruşi, care voiau să rezolve ei meciul. Cât am jucat colectiv a fost bine, eram în faţă, apoi nu s-a mai respectat strategia jocului. Am avut şi şapte goluri, după care am ratat de unde n-aveam voie, de la aruncările „de afară”.
B.S.: În plus, interul lor dreapta, Petric, a jucat într-un picior şi a fost unul din cei mai buni de pe teren…
O.H.: Ştiţi cum e, putea să joace şi într-o mână, pentru faptul că s-a dăruit merită felicitări. Faptul că noi n-am putut să-l anihilăm a fost cel mai neplăcut.
B.S.: Are banca tehnică a Ştiinţei vreo responsabilitate vizavi de acest eşec ?
O.H.: Deci noi am pregătit jocul astfel încât să nu repetăm greşelile pe care le făcusem la Lisabona şi în mare parte am reuşit. Strategia a fost concepută în sensul de a le anihila lor punctele tari, iar noi să mizăm pe lucrurile cu care puteam „defila”. Astfel, puteam defila cu o apărare foarte fermă, cu contraatacuri şi repuneri rapide şi cu un joc combinativ. Referitor la cei doi ruşi care au tot dus jocul în centru, noi trebuia să folosim spaţiile dintre ultimii doi, la apărarea folosită de portughezi. Jucătorii ştiau foarte bine ce aveau voie şi ce nu aveau voie. Faptul că au fost momente în care am greşit foarte mult, asta ţine de lipsă de cunoştinţe, dar când ratezi de patru ori la rând din aceeaşi situaţie, asta ţine de antrenori ?
B.S. Şi o ultimă întrebare: e adevărat că există o relaţie tensionată între dumneavoastră şi jucători ?
O.H.: Nu am nicio relaţie tensionată cu nimeni. Pe mine mă interesează ca atunci când un jucător primeşte o sarcină de rezolvat s-o rezolve. Sigur că în momentul în care se iese în afara tacticii de joc, asta deranjează. Sunt şi eu un om ca toţi oamenii şi mă supăr din cauza asta. Eu nici azi nu le-am cerut decât să facă ceea ce ştiau foarte bine, nimic altceva.

9 comentarii la „INTERVIU/ OTTO HEEL: „Nerespectarea strategiei de joc a dus la ratarea calificării””

  1. 1. Se vedea si din tribuna ca toate actiunile noastre au acelasi stereotip usor de citit da adversar. 2. Nu am incercat sa jucam cu doi pivoti, ca sa nu mai spunem ca nu prea avea cine sa ne angajeze pivotul nostru. 3. Daca Marius Bondar nu a dat satisfactie de ce nu s-a gasit alta solutie. 4. Ii acuzam pe Evgeniy si pe Martin, pe Shota dar daca sunt antrenor si imi cunosc jucatorii de ce nu l-am utilizat pe Raducu in poarta, pe ceilalti din lot. DE CE nu isi asuma responsabilitatea domn profesor?

  2. CORECT!!! Interesanta si la obiect analiza.Chiar daca nu place Otto HELL (unora) are mare dreptate. |Cred ca cea mai buna varianta pentru a beneficia de experienta lui era un post de coordonator pentru handbal la Stiinta pentru baieti si fete cu Gabi Armanu si Gabi Manea antrenori la echipele lor. Era mult mai benefic dar trebuia si acordul si initiativa d-lui PDG etc Florin Grapa.Sau initiativa Primariei daca se dorea ridicarea handbalului.Poate celor care au putere de decizie le vine mintea la cap si in afara de spectacolul (jalnic) pe care il fac in tribune fac si ceva concret pentru Bacau.

  3. Poate ca ar fi cazul ca in aceste momente echipa sa ramana unita,iar la sfarsit sa se traga linie si sa se faca o analiza corecta.Eu unul nu pot gasi un vinovat pentru ce s-a intamplat sambata.Otto ar fi trebuit sa ramana cu echipa pe teren si sa salute publicul asa cum au facut baietii cu lacrimi in ochi.Si mai cred ca nu iti poti lovi proprii jucatori cu declaratii de genul asta.Asa iti pierzi increderea si respectul in fata lor.

  4. „Nu a fost vorba de nicio schemă. Indicaţia care a fost dată a fost ca una din extremele noastre, Păunică sau Bondar, să primească mingea, să pătrundă la 7 metri şi să finalizeze.” – mi s-ar fi parut normal sa existe o schema clara, sa se stie exact la care din extreme sa ajunga mingea pentru incercarea finalizarii.
    Acuzele aduse lui Marius Bondar mi-au lasat un gust amar. Ca si atitudinea antrenorului din timpul meciului (si nu numai la acest meci) …
    Toata stima pentru Sandu Iacob, care este un jucator exceptional, dar la ultima faza consider ca el a gresit, nu ca s-a ferit Bondar de minge. Se vede ca Sandu este aproape singurul care joaca fara trac, asta datorita experientei dar si a faptului ca antrenorul nu isi permite sa il certe, asa cum face cu ceilalti jucatori. Din punctul meu de vedere, Sandu Iacob ar fi un antrenor foarte bun, un psiholog mult mai bun decat actualul antrenor.
    Sper ca finalul campionatului sa nu ii gaseasca pe jucatori demoralizati, deoarece urmeaza 3 meciuri foarte grele si importante pentru configuratia finala a clasamentului. Ar fi extraordinar sa terminam pe locul 3, ar fi o pozitie onoranta, mai ales in conditiile lotului destul de subtire.
    Multa bafta, baieti!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.