INTERVIU (1)/ NICOLAS VAJOU: „Îmi convine stilul anglo-saxon din Liga a II-a română”

Vă oferim astăzi prima parte a unui interviu realizat cu jucătorul francez al formaţiei FCM Bacău, fundaşul central Nicolas Vajou. Fotbalistul FCM-ului vorbeşte despre diferenţele dintre ligile secunde franceză şi română, despre arbitrajele din România, dar şi despre ce-i lipseşte FCM-ului pentru a ataca promovarea în prima ligă.
Bacăul Sportiv: Te rog, pentru început, să faci o comparaţie între ligile secunde din Franţa şi România.
Nicolas Vajou: Cred că divizia a doua franceză e mai valoroasă. În primul rând, în Franţa nu e decât o serie de 20 de echipe, iar aici sunt două serii. Apoi, francezii investesc mult mai mult în tineret la acel nivel. Dacă e să ne referim la stilurile de joc, există diferenţe majore. În Franţa, stilul de joc e mai latin, se acordă o mare atenţie construcţiei de la mijlocul terenului, dar şi aspectelor tactice. Aici, se practică un joc pe stilul anglo-saxon, cu mai mult angajament fizic, în care se caută aducerea mingii cât mai rapid spre poarta adversă. De altfel, eu prefer acest stil de angajament, se potriveşte mai bine profilului meu de jucător.
B.S.: Ce părere ai despre arbitrajele din România?
N.V.: (Râde) Sincer, sezonul ăsta mi se par mult mai bune. Când am venit în România, am observat destule lucruri care nu mi se păreau în regulă. E-adevărat că şi în alte ţări sunt probleme, există favoritisme vizavi de anumite echipe, dar anul acesta mi se pare că arbitrajele au fost în general corecte. Pe de altă parte, nu mi se pare corect ca atunci când nu ne iese ceva să dăm vina numai pe arbitri deşi, uneori, îţi vine s-o faci, eu sunt păţit, mi s-a anulat un gol valabil acum două etape. Noi trebuie doar să jucăm la cel mai înalt nivel posibil, să facem faţă tuturor adversarilor, chiar dacă uneori aceştia sunt şi arbitrii.
B.S.: Pe ce poziţie crezi că va termina FCM Bacău acest sezon ?
N.V.: Sigur că mi-ar plăcea să terminăm pe una din primele două poziţii. În realitate, însă, va fi foarte greu, deoarece sunt multe echipe care se bat pentru locul 2, fiindcă eu cred că Victoria Brăneşti va ocupa primul loc. Există foarte mulţi factori care influenţează evoluţia unei echipe, cum ar fi atmosfera din cadrul lotului, alegerile făcute de antrenor, ambianţa creată de suporteri la stadion… De exemplu, când i-am văzut că au venit la Breaza, chiar dacă n-au fost foarte mulţi, a însemnat foarte mult pentru noi susţinerea lor. E foarte important sprijinul fanilor, chiar dacă, atunci când lucrurile nu merg cum ne-am dori, ei ne mai şi apostrofează, e ceva normal.
B.S.: În acest moment, atmosfera e bună la FCM Bacău?
N.V.: Pentru moment, totul e bine. Este foarte important să păstrăm o atmosferă bună la echipă, fiindcă asta poate aduce rezultate bune, iar o serie de victorii ne-ar putea duce sus, în clasament.
B.S.: Ce crezi că-i lipseşte echipei pentru a ataca promovarea?
N.V.: Echipa noastră are mulţi jucători de calitate, care sunt şi foarte tineri. Ne lipsesc jucătorii cu experienţă la nivelurile superioare şi care ar putea face diferenţa în anumite momente.
Mâine, în partea a doua a interviului cu Nicolas Vajou, veţi afla ce-i place şi ce nu în România, ce părere are familia despre experienţa lui în ţara noastră, cu ce echipă românească ţine dar şi ce-şi doreşte de la viitor fotbalistul francez.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.