Handbal feminin, Liga Naţională: Încă un scor-fluviu ?

Etapa a XIX-a a Ligii Naţionale la handbal feminin programează sâmbătă şase dintre cele şapte jocuri. Lanterna roşie a clasamentului, Ştiinţa Bacău, are o deplasare dificilă, la cea de-a doua clasată, U Jolidon Cluj, unde poate spera doar să nu piardă la o diferenţă umilitoare. Din păcate, cam ăsta pare a fi obiectivul echipei băcăuane la meciurile din deplasare care le-au mai rămas.
Partida va avea loc de la ora 11.00, în sala sporturilor „Horia Demian” din Cluj Napoca şi va fi arbitrată de un cuplu bucureştean format din Radu Iliescu şi Doru Manea.
Celelalte partide de mâine: Oţelul Galaţi – Cetate Deva, Universitatea Reşiţa – Tomis Constanţa, HCM Baia Mare – HCM Roman, Rapid CFR Bucureşti – HCM Buzău şi HC Zalău – Rulmentul Braşov. Meciul Oltchim Rm. Vâlcea – Dunărea Brăila va avea loc marţi, 16 martie.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.