Gheorghe Poenaru: „Poate că a fost mai bine că gazdele au primit un penalty cadou”

Chiar dacă la limită, o victorie e o victorie şi l-am rugat pe antrenorul principal al echipei FCM Bacău să facă o analiză a meciului de la Breaza.
„A fost un meci greu, cu o echipă disperată, care practic îşi juca ultima şansă de a rămâne în Liga a II-a. Terenul a fost extrem de greu, din cauza vremii şi de aici a rezultat un meci de mare uzură, de mare încărcătură fizică, cu mai puţine realizări tehnico-tactice”, a spus Gheorghe Poenaru pentru bacaulsportiv.ro.
Tehnicianul băcăuan a deplâns faptul că, din nou, echipa sa a fost dezavantajată de arbitraj: „Gazdele au fost împinse de la spate de arbitrul de centru (Eduard Dumitrescu-n.n.), aşa au deschis şi scorul. Mă bucur că am avut puterea de a reveni, iar victoria pe care am obţinut-o este absolut meritată, mai ales că meciul s-a desfăşurat în nişte condiţii neprielnice.”
Concluzia lui Poenaru a fost aceea că, în final, diferenţa de valoare şi-a spus cuvântul: „Chiar dacă arbitrul a făcut totul să ne încurce, valoarea superioară a avut câştig de cauză şi ţin să remarc puterea de luptă a echipei. După cum spunea un jucător la cabine, poate că a fost mai bine că le-au dat acel penalty, fiindcă ne-a înrăit şi ne-am trezit. Altfel, cine ştie, ne mulţumeam cu un rezultat de egalitate în condiţiile unui teren foarte greu şi dacă primeam un gol pe final era mult mai rău.”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.