Arhiva pentru 6 martie, 2010

Vlad Caba: “Am tot respectul pentru felul cum s-a prezentat Bacăul”

6 martie, 2010

Deşi amărât după înfrângerea suferită în ultima secundă a meciului cu Ştiinţa Bacău, antrenorul Odorheiului a acordat un interviu pentru bacaulsportiv.ro.
Bacăul Sportiv: Care sunt primele dumneavoastră impresii despre meci ?
Vlad Caba: După cum anticipam, a fost un meci extraordinar de greu şi de echilibrat. E greu să vorbeşti, după ce ai primit gol în ultima secundă din prima repriză şi apoi în ultima secundă a meciului ! Una peste alta, pot să zic că adversarii noştri au câştigat pe merit, (mai mult…)

Handbal, Liga Naţională: Meci de infarct ! (HC Odorhei – Ştiinţa Bacău 25-26)

6 martie, 2010

Ştiinţa a început în forţă derby-ul de la Odorhei şi în minutul 12 conducea cu 8-2, pe fondul unei evoluţii foarte bune a lui Tevzadze. Din păcate, gazdele au revenit şi au izbutit chiar să egaleze la 12 în minutul 28, prin Rusia. Experienţa lui Sandu Iacob şi-a spus cuvântul în finalul primei reprize şi la pauză Ştiinţa conduce cu 15-13.
Repriza a doua a fost absolut dramatică, nerecomandată cardiacilor. Gazdele au preluat conducerea (mai mult…)

Fotbal, Liga a IV-a: Rezultatele etapei a XVIII-a

6 martie, 2010

În această după-amiază, a debutat returul campionatului Diviziei D la fotbal.
De notat că lidera clasamentului, Mesagerul Bacău, s-a impus la limită în faţa formaţiei de pe locul 14, Consart Şerbăneşti.
Scorul etapei a fost reuşit de AS Filipeşti, care i-a umilit pe cei de la Măgura Tg. Ocna. A fost consemnată şi prima neprezentare a returului, cea a Sportului Răcăciuni la Căiuţi.
Iată rezultatele înregistrate astăzi: (mai mult…)

Atletism, CN indoor, juniori III: Alexandra Ghiurcă (SCM Bacău) a luat aurul la 800 de metri !

6 martie, 2010

Tânăra semifondistă băcăuană ALEXANDRA GHIURCĂ (SCM Bacău, antr. Carmina Gorgan) şi-a adjudecat titlul naţional la juniori III, în proba de 800 de metri, cu timpul de 2:17.34, cu mai bine de două secunde înaintea celei de-a doua clasate. Campioana a fost urmată de Andreea Şoricilă (CSM Piteşti), 2:19.62 şi de Francesca Rus (LPS Bistriţa), cu timpul de 2:20.36.
În proba similară masculină, victoria i-a revenit lui Ilie Bogdan (mai mult…)

Volei feminin, Divizia A1: Ştiinţa Bacău – U Cluj 3:0 (19,14,18)

6 martie, 2010

Conform aşteptărilor, voleibalistele de la Ştiinţa Bacău n-au avut absolut nicio problemă în a-şi adjudeca victoria în faţa studentelor de la Cluj.
În primul set, un relativ echilibru s-a menţinut până la cel de-al doilea time-out tehnic (16-13), după care băcăuancele s-au desprins la 21-15 şi au câştigat la 19. În cel de-al doilea set, clujencele au început furtunos, au condus cu 5-3, dar elevele lui Florin Grapă au revenit şi au câştigat categoric, 25-14. În fine, ultimul set a fost controlat (mai mult…)

Victorie în condiţii vitrege: Tricolorul Breaza – FCM Bacău 1-2 (0-0)

6 martie, 2010

FCM Bacău a izbutit o victorie în condiţii de iarnă, la penultima clasată, Tricolorul Breaza. După o primă repriză albă şi la propriu şi la figurat, partida a fost animată de o decizie eronată a arbitrului craiovean Eduard Constantinescu, în minutul 60. Atunci, mardeiaşul din Bănie nu a sancţionat un fault clar la Ignătescu, dar a dictat penalty după ce balonul a sărit în mâna lui Taban.
Liuba a transformat lovitura de pedeapsă, iar elevii lui Ghiţă Poenaru s-au aruncat în atac, (mai mult…)

Handbal masculin, Liga Naţională: Ne revenim ? (HC Odorhei – Ştiinţa Bacău, ora 18, livescore pe bacaulsportiv.ro)

6 martie, 2010

În tur a fost 32-25 pentru Ştiinţa, dar în octombrie Odorheiul a plătit tribut aroganţei de a evolua la Bacău la mai puţin de 48 de ore după un meci disputat la Bucureşti, cu Dinamo. De atunci, însă, au trecut patru luni, două săptămâni şi trei zile, timp în care echipa din Odorhei şi-a schimbat antrenorul principal, aducându-l pe Vlad Caba, cel care nu a făcut un secret din faptul că vrea să câştige astăzi datorită apărării.
De partea cealaltă, Ştiinţa se prezintă la Odorhei după o serie de evoluţii modeste în campionat, (mai mult…)

Fotbal: Azi se reia şi Liga a IV-a

6 martie, 2010

În această după-amiază, se reiau şi întrecerile Ligii a IV-a la fotbal, cu prima etapă a returului, care programează doar şase partide, din cauza excluderii din competiţie a echipelor Siretul Prăjeşti, Voinţa Podu Turcului şi AS Mărgineni.
Meciurile vor începe la ora 15, după următorul program: Mesagerul Bacău – Consart Şerbăneşti, Mondo Sport Bacău – Înfrăţirea Ghimeş, FCM Oneşti – Aerostar II Bacău, Măgura Tg. Ocna – AS Filipeşti, Inter Căiuţi – Sportul Răcăciuni (mai mult…)