Sport Gabriel Armanu: “Dacă tratăm meciul cu maximă seriozitate, nu vom avea probleme”

              Articol de Florin Filioreanu. Data: . Sectiuni: HANDBAL, Liga nationala

Ştiinţa Bacău joacă joi dimineaţă, la Bucureşti, în sala “Lucian Grigorescu”, restanţa din etapa a XVII-a, cu o echipă măcinată de problemele financiare şi de lupta pentru evitarea retrogradării. O victorie a băcăuanilor i-ar readuce pe poziţia a patra a clasamentului, la un punct de Steaua. Pentru o avancronică a meciului, am apelat la opinia avizată a antrenorului Gabriel Armanu: “E un meci care vine după o victorie în cupele europene, un meci în compania unei echipe care nu e foarte bine clasată, dar care are un nume în handbalul românesc. Dinamo e o echipă care nu se dă la o parte din faţa nimănui şi care a învins orice adversar care a desconsiderat-o. Noi suntem avizaţi de acest lucru şi trebuie să tratăm meciul cu maximă seriozitate, ca nişte profesionişti. În aceste condiţii, ar trebui să nu avem probleme, dată fiind diferenţa de valoare dintre loturile celor două echipe”, a declarat tehnicianul Ştiinţei pentru bacaulsportiv.ro.

Trimite prin:



Articolul "Gabriel Armanu: “Dacă tratăm meciul cu maximă seriozitate, nu vom avea probleme”" a fost etichetat cu: , , , , , ,

3 comentariis la “Gabriel Armanu: “Dacă tratăm meciul cu maximă seriozitate, nu vom avea probleme””

  1. marian spune:

    am o intrebare,:de la meciul dinamo-stiinta nu putem sa vedem scorul?

  2. marian spune:

    cat este scorul la dinamo cu stiinta?

  3. marian spune:

    cat a fost scorul la dinamo cu stiinta?

Raspunde





Toate drepturile rezervate autorului. Articolul Gabriel Armanu: “Dacă tratăm meciul cu maximă seriozitate, nu vom avea probleme” a fost publicat Miercuri, 24 februarie, 2010 la ora 6:51 pm.