Handbal, Challenge Cup: Prezentare Sporting Clube de Portugal

De 19 ori campioană a Portugaliei, ultima dată în sezonul 2005-2006, Sporting ocupă în prezent locul 6 în prima ligă de handbal a Portugaliei, după 15 etape. Ca şi Ştiinţa, portughezii au intrat direct în optimile de finală ale Challenge Cup, fază în care i-au zdrobit pe grecii de la A.O. Dimou Thermaikou, cu 39-24 şi 34-20.
Ultima participare a formaţiei portugheze în cupele europene la handbal s-a produs în sezonul 2006-2007, atunci când lusitanii au fost eliminaţi în turul 3 al Cupei Cupelor de Dinamo Bucureşti, după două victorii ale echipei din România, 35-29 la Bucureşti şi 30-27 la Lisabona.
Antrenorul principal al lui Sporting este Paulo Faria, care este ajutat de secunzii Frederico Santos şi Joao Monteiro. Gruparea lusitană are în componenţă doi „stranieri”, slovenul Mitja Lesjak şi sârbul Vladimir Petric.
Vizavi de orele de disputare a partidelor de pe teren propriu ale portughezilor, nu par a fi motive de îngrijorare, în condiţile în care meciul din optimi de la Lisabona s-a desfăşurat de la ora 17 (19 în România).

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.