I-AU COCOŞAT: ŞTIINŢA BACĂU – MOTOR ZAPOROJE 33-20 (17-12)

Chiar dacă, pe parcursul primei reprize, ucrainenii au luat conducerea pe tabela de marcaj, iar unii spectatori, care sper că acum îşi trag palme, se apucaseră să vocifereze aiurea, până la urmă s-a întâmplat ceea ce era logic să se întâmple. Fiindcă, să fim serioşi, handbaliştii băcăuani n-aveau cum să se împiedice în faţa unor adversari care au impresionat doar prin gabarit. În rest, cei din Zaporoje au dovedit un bagaj tehnic extrem de limitat, iar evoluţia strânsă a scorului din prima repriză s-a datorat exclusiv faptului că poarta noastră n-a mers deloc. De altfel, cel mai bun jucător al oaspeţilor a fost portarul Evgheni Sapun, care parcă îşi adusese şi barele de acasă!
De cealaltă parte, băcăuanii s-au apărat exact, dovadă cele doar 20 de goluri primite, şi au anihilat în cea mai mare parte a timpului principala gură de foc a ucrainenilor, Viaceslav Lochman, care a marcat doar trei goluri din acţiune. În rest, este de menţionat că nu a mai fost necesară introducerea lui Ionuţ Rotaru (excelentă evoluţia lui Rareş Păunică!), dar şi faptul că gemenii Bujor au primit şi botezul cupelor europene, numai că Gabriel şi-a făcut rost şi de un cartonaş roşu pentru o intrare prea bărbătească în ultimul minut.
Publicul băcăuan a fost la înălţime, cu excepţia celor care-şi pierduseră răbdarea când oaspeţii luaseră conducerea şi când ai noştri aveau mai mare nevoie de încurajări. La final, jucătorii şi spectatorii au sărbătorit împreună categoricul succes şi şi-au urat la revedere… în sferturile Cupei Challenge.
Evoluţia scorului: 4-1 (min. 5), 7-6 (min. 12), 9-10 (min. 19), 12-11 (min. 23), 17-12 (pauză), 20-14 (min. 35), 23-16 (min. 41), 28-18 (min. 50), 32-19 (min. 57), 33-20 (final).
ŞTIINŢA: Tevzadze (11 interv.), Tamaş (2) – Moskalenko (9 goluri), Bondar (8), Păunică (4), Onyejekwe (3), Gurkovsky (3), Prachar (3), Iacob (3), Iancu, G. Bujor, M. Bujor. Antrenori: Otto Heel şi Gabriel Armanu.
MOTOR: Sapun (13 interv.) – Lochman (5 goluri), Volobuiev (4), Krivchikov (3), Sulyma (3), Maslovsky (2), Berezhny (1), Svyrydovich (1), Gorbachov (1), Riabko, Sadovy, Shevchenko. Antrenor: Serghei Mosievich.

Spectatori: 2.000
Arbitri: Peter Hascik şi Zbislav Otapka (Slovacia)
Observator EHF: Ghenadi Ocheretin (Rusia)

Un comentariu la „I-AU COCOŞAT: ŞTIINŢA BACĂU – MOTOR ZAPOROJE 33-20 (17-12)”

Lasă un răspuns pentru crystyan Anulează răspunsul

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.