Ioan Palko (antrenor CSM Satu Mare): „Avem şansa noastră mică, pe care trebuie să ne-o jucăm”

Cu două zile înainte de partida CSM Satu Mare – Ştiinţa MD Bacău, din etapa a XV-a a Ligii Naţionale la handbal masculin, i-am solicitat o declaraţie antrenorului principal al sătmărenilor, Ioan Palko. „Întâlnim o echipă foarte bună, care a remizat cu Reşiţa şi am înţeles că trebuia să şi câştige, o echipă de cupe europene. Noi suntem o echipă mică ce doreşte să rămână în prima ligă şi în proporţie de 80 la sută am rezolvat acest lucru.Va fi un meci bun, un meci deschis, în care sper să facem faţă valoroasei noastre adversare. E clar că Bacăul are prima şansă, noi avem însă, la rândul nostru, şansa noastră mică, pe care trebuie să ne-o jucăm.”, a spus Ioan Palko pentru bacaulsportiv.ro.
L-am rugat pe interlocutorul meu să estimeze în procente şansele de victorie ale celor două formaţii, iar răspunsul a venit prompt: 65% Bacăul şi 35% Satu Mare. „Putem spera la un egal, cum am făcut cu Pandurii Târgu Jiu, cine ştie?”, a spus tehnicianul sătmărean.
În finalul discuţiei, i-am comunicat lui Ioan Palko faptul că jucătorul său Vizhbovsky îi ţine la curent pe cei de la Motor Zaporoje cu privire la evoluţiile Ştiinţei, acesta replicând: „Ei, aşa se poartă azi, dar dumneavoastră aveţi o echipă serioasă la Bacău, nu aveţi motive să vă temeţi de ucraineni, sunt slabi. Eu oricum o să vorbesc cu el să văd ce şi cum, poate i-o fi păcălit pe ăia”, a încheiat antrenorul principal al formaţiei CSM Satu Mare.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.