ŞTIINŢA BACĂU – UCM REŞIŢA 26-26 (15-15): DERBY STRICAT DE ARBITRI

Derby-ul primei etape a returului Ligii Naţionale de handbal masculin, dintre Ştiinţa MD Bacău şi UCM Reşiţa s-a încheiat nedecis, la capătul unei partide spectaculoase, electrizante, dar care a fost mutilată de cuplul de arbitri ieşeni Anton-Cristea.

Celor doi mameluci cu fluier, în special numitului Iulian Cristea, ar trebui să li se dea o pauză de arbitraj, fiindcă la halul în care s-au prezentat astăzi nu pot conduce niciun meci de copii.
În orice caz, partida a fost aşa cum şi-au dorit-o spectatorii care au umplut Sala sporturilor din Bacău: încrâncenată, spectaculoasă, cu răsturnări de scor, goluri de senzaţie, parade incredibile ale portarilor. Cele două formaţii şi-au onorat poziţiile din clasament şi au oferit un veritabil derby.
Meciul a început cu gazdele la conducere, 6-3 în minutul 10, dar reşiţenii (primiţi cu aplauze de publicul băcăuan) au revenit şi au întors situaţia de pe tabelă, trecând la conducere timp de 10 minute. Pe final de repriză, băcăuanii au revenit, au condus cu 14-13 dar, în cele din urmă, primul mitan s-a încheiat la egalitate. A fost repriza în care au decis mai mult acţiunile personale ale jucătorilor, cu un plus pentru extremele Bondar şi Ciubotariu, dar şi pentru senzaţionalul pivot băcăuan Gurcovsky.
După pauză, băcăuanii au rămas repede fără două dintre piesele de bază: Gurcovsky a fost eliminat cu multă uşurinţă pentru a treia oară şi a primit cartonaş roşu, în timp ce centrul Rotaru s-a accidentat după un duel cu Fenici. Era minutul 38 şi gazdele suferiseră două pierderi grele însă, cu toate acestea, cu un inepuizabil Sandu Iacob la timonă, au condus în permanenţă. N-au avut ce le face, din păcate, arbitrilor, care au închis ochii la numeroase apărări în semicerc ale oaspeţilor. Mai mult, Anton şi Cristea nu i-au arătat cartonaşul roşu lui Fenici, care l-a placat ca la rugby pe Sandu Iacob, scăpat pe contraatac. Cu cinci minute înainte de final, băcăuanii erau în avantaj, 26-25, scor la care Bondar a irosit un 7 metri, dar ratarea nu-i poate fi reproşată lui Marius, autor al altor goluri în momente grele. Bătrânul Damijanovic a închis poarta Reşiţei, Pârvan a egalat, oaspeţii au avut ultima acţiune a meciului, dar Petrea a trimis pe lângă poartă, partida terminându-se cu un egal care nedreptăţeşte cumva echipa băcăuană.
Evoluţia scorului: 2-1 (min. 3), 6-3 (min. 10), 6-8 (min. 15), 9-11 (min. 20), 12-12 (min. 23), 14-13 (min. 26), 15-15 (pauză), 19-17 (min. 36), 21-20 (min. 44), 24-22 (min. 49), 26-24 (min. 54), 26-26 (final).
ŞTIINŢA BACĂU: Tevzadze (9 intervenţii), Tamaş (1) – Iacob (6 goluri), Gurcovsky (6), M. Bondar (5), Onyejekwe (3), Rotaru (2), Ghiţă (2), Prachar (1), Moskalenko (1), Păunică, Iancu. Antrenori: Otto Heel şi Gabriel Armanu.
UCM REŞIŢA: Damijanovic (10 intervenţii), Antonaru (1) – Ciubotariu (6), Pârvan (5), Pârâianu (4), Tucanu (4), Irimescu (2), Petrea (2), Rohozneanu (2), Butulija (1), Fenici. Antrenori: Aihan Omer şi Gligore Czari.
Spectatori: 1.500.
Arbitri: Bogdan Anton şi Iulian Cristea (Iaşi).

10 comentarii la „ŞTIINŢA BACĂU – UCM REŞIŢA 26-26 (15-15): DERBY STRICAT DE ARBITRI”

  1. as putea sa pariez k si-a bagat putin coada de machidon omer pe la arbitri, k prea prosti au fost.nici sa nu cunosti regulamentu si nu poti fi asa prost.iar nesimtirea a fost grava de tot.priveau publicu’ cum ii injura si ei zambeau.dar probabil k cu banii luati vor trai bine pana saptamana viitoare knd vor fi din nou delegati.

    1. Pai de aia e si suspendat de Federatia Europeana de Handbal, fiindca a umblat la arbitri…

  2. cum s-a arbitrat bine sau rau sa fim noi sanatosi si sa luam titlul caci lot valoros avem! HAI STIINTA!

  3. nu contest caati fost furati de albitraj dar nu puteti sa va ridicati la valoarea echipei resitene asta aeste adevarul.Bacaul mai are de muncit.

    1. Cu tot respectul nu numai că ne-am ridicat la valoare reşiţenilor, dar am şi depăşit-o în repetate rânduri.

  4. BRAVO RESITA sunteti cei mai tari cupa va fi a voastra anul acesta.Campioni tot timpu au valoare.SUNTETI CEI MAI TERI!!!!!!!

  5. Fetito tu ai vazut alt meci, sau pardon tu nu ai vazut nimic si vorbesti din amintiri! Trezeste-te, poate altfel scrii si tu corect!
    Apropo vezi ca se zice arbitraj, nu albitraj!
    E drept, sunteti peste Stiinta la capitolul buget, dar in meciul asta ati fost sub orice critica! Chiar penibili! Cum Dumnezeu o echipa asa valoroasa ca Resita cersea cateva secunde pe final? Pardon, valoarea va e doar in Challenge Cup si pe la Comisia de Arbitraj a FRH!Omer stie mai multe… Valoarea resitenilor s-a vazut in acest sezon in competitiile internationale! Apropo, ai vazut!? HCM Constanta a batut pe Montpellier! Ei au jucatori, au si caracter! Vezi ca nu doar numele joaca pe teren!

  6. Nu cumva esti frumusica aia care facea poze si zambea satisfacuta cand marca Resita goluri penibile?

  7. E Challenge Cup, un fel de Cupa Intertoto, care a fost desfiintata!
    Valoarea ti-o arati in EHF in CHL…nu cand joci cu echipe de care nici google-ul n-a auzit!
    Aceasta cupa este de formare pentru cele care au luat contact cu aceste competitii europene! La Resita devenea obisnuinta!:)
    Eu nu stiu de ce te incapatanezi sa nu deschizi ochii si sa vezi faptul ca Resita in afara de abitri n-a avut nimic in plus fata de Bacau. Apropo, pe site-urile din Resita e „razboi”, sunt ei nemultumiti de ceva…oare de ce? De cat de bun e Omer…sau? nu prea am inteles 🙂

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.