Arhiva pentru 28 ianuarie, 2010

FCM Bacău încheie mâine cantonamentul montan

28 ianuarie, 2010

Divizionara secundă FCM Bacău încheie mâine prima parte a pregătirilor pentru returul campionatului, desfăşurată la Slănic Moldova timp de zece zile.
În drum spre casă, elevii lui Gheorghe Poenaru vor face un popas la Oneşti, unde vor disputa, de la ora 11.00, o partidă amicală în compania FCM-lui din localitate, meci în care
(mai mult…)

Unde putem urmări Europenele de handbal masculin

28 ianuarie, 2010

Campionatele Europene de handbal masculin, care se desfăşoară în Austria, programează azi ultima etapă a grupelor principale. Din păcate, nicio televiziune românească nu a cumpărat competiţia, toate concentrându-şi atenţia către loser-ii din fotbalul românesc, mondenităţi şi alte aberaţii aducătoare, chipurile, de rating. Din nefericire pentru cei ce n-au urmărit europenele pe net, din fericire pentru cei au făcut-o, s-au înregistrat destule surprize şi, mai ales, meciuri spectaculoase. (mai mult…)

Martin Prachar a revenit la Ştiinţa !

28 ianuarie, 2010


Plecat în urmă cu două sezoane de la Bacău la Reşiţa şi, mai apoi, la campioana HCM Constanţa, pivotul ceh Martin Prachar a revenit la prima sa dragoste din România. Uriaşul Martin a redebutat pentru Ştiinţa în amicalul susţinut miercuri, în Sala Sporturilor din Bacău, împotriva divizionarei secunde Politehnica Iaşi. Partida s-a disputat pe durata a trei reprize de câte 25 de minute şi a fost câştigată categoric de elevii lui Otto Heel şi Gabriel Armanu, cu scorul de 55-33. Duminică, (mai mult…)