Handbal masculin: Campioana a câştigat primul amical de la Bacău

După mai bine de două luni de exil, handbalul a revenit în Sala Sporturilor din Bacău cu un amical de lux al băieţilor de la Ştiinţa, cu campioana României, HCM Constanţa. Cu siguranţă că principalul obiectiv al meciului a fost reglajele fine pe care antrenorii ar trebui să le facă propriilor formaţii, cu o săptămână înainte de startul returului campionatului.

În aceste condiţii, antrenorul „marinarilor”, Zoran Kurtes, a rulat tot lotul (şi ce lot!) pe care l-a avut la dispoziţie şi a încercat diverse scheme de joc, printre care şi cea cu scoaterea portarului pentru a crea superioritate pe faza de atac, care parcă-i frige pe antrenorii români, de n-o foloseşte nimeni.

De partea cealaltă, Otto Hell n-a folosit toţi jucătorii de pe bancă, chiar dacă băcăuanii n-au putut conta pe serviciile internaţionalilor de tineret, pe Ignat (accidentat) şi nici pe cele ale lui Shota Tevzadze, plecat la naţionala Georgiei. De remarcat forma bună arătată de Cristian Ghiţă, autorul unor goluri spectaculoase.

Partida a fost în dese rânduri spectaculoasă, cu faze rapide şi răsturnări de scor, din păcate ultima răsturnare fiind de partea constănţenilor. Alegerea arbitrilor n-a fost una tocmai inspirată, sibienii Dordea şi Zăuleţ având numeroase, chiar prea multe decizii anapoda, reuşind să enerveze şi publicul şi jucătorii.

Rezultatul final a fost ŞTIINŢA MD BACĂU – HCM CONSTANŢA 32-34 (14-13), revanşa fiind programată pentru duminică dimineaţă, de la ora 11.00.

ŞTIINŢA: Tamaş – Gurcovskiy 6, Rotaru 5, Ghiţă 4, Bondar 4, Păunică 4, Moskalenko 4, Iacob 3, Onyejekwe 2, Iancu.

HCM CONSTANŢA: Popescu, Stănescu, Şelaru – Buricea 6, Mocanu 5,  Sadoveac 4, Timofte 4, Mureşan 3, Csepreghi 3, Toma 3, Vukovici 2, Adzici 1, Prachar 1, Dimache 1, Simici 1.

2 comentarii la „Handbal masculin: Campioana a câştigat primul amical de la Bacău”

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.