Sport AUDIO – Florin Pera (Univ. Reşiţa): “Băcăuancele au o valoare peste locul din clasament”

              Articol de Florin Filioreanu. Data: . Sectiuni: Audio, HANDBAL, Handbal feminin, Liga nationala

Înaintea partidei de pe teren propriu, cu Ştiinţa Bacău, contând pentru etapa a XI-a a Ligii Naţionale la handbal feminin, antrenorul Universităţii Reşiţa, Florin Pera, se declară circumspect: “Este un meci cu privire la care le-am atras atenţia elevelor mele că băcăuancele au o valoare peste locul ocupat. Am vizionat mai multe meciuri şi cred că o să fie destul de greu să le batem, în condiţiile în care echipa mea se confruntă şi cu accidentarea unor jucătoare. Meciul de sâmbătă o să fie echilibrat, din punctul meu de vedere”, a declarat tehnicianul reşiţean pentru bacaulsportiv.ro. Pera nu vede ca un avantaj pentru echipa sa nici recenta schimbare de pe banca tehnică a Ştiinţei: “Sunt conştient că schimbarea antrenorului poate fi declicul, acea scânteie ce ar putea declanşa o schimbare a mentalităţii sportivelor”. Partida Universitatea Reşiţa – Ştiinţa Bacău va avea loc sâmbătă, 23 ianuarie, de la ora 11.00.

Iată şi celelalte partide ale etapei: HC Zalău – Cetate Deva, Rapid CFR Bucureşti – Oltchim Rm. Vâlcea, HCM Baia Mare – U Jolidon Cluj, HCM Roman – HCM Buzău, Oţelul Galaţi – Dunărea Brăila şi Tomis Constanţa – Rulmentul Braşov.


Florin Pera – Declaratie 21 ianuarie 2010

Trimite prin:



Articolul "AUDIO – Florin Pera (Univ. Reşiţa): “Băcăuancele au o valoare peste locul din clasament”" a fost etichetat cu: , , , ,

Raspunde





Toate drepturile rezervate autorului. Articolul AUDIO – Florin Pera (Univ. Reşiţa): “Băcăuancele au o valoare peste locul din clasament” a fost publicat Vineri, 22 ianuarie, 2010 la ora 6:00 am.