Handbal masculin, Liga Naţională: ATENŢIE LA NEATENŢIE !

stiinta
Etapa a VIII-a a Ligii Naţionale la handbal masculin îi poate aduce pe băieţii de la Ştiinţa pe podium, în premieră în actuala ediţie de campionat. Asta, cu condiţia câştigării jocului de pe teren propriu, cu Politehnica Timişoara.
Sigur că, la începerea campionatului, partida de acasă cu bănăţenii părea una dintre cele mai uşoare. Între timp, însă, datele problemei s-au schimbat: în primul rând, pentru băcăuani „acasă” înseamnă Sala sporturilor din Roman şi în al doilea rând, Poli Timişoara tocmai a învins în deplasare la una dintre cele mai tari echipe pe teren propriu, adică HC Odorhei. Şi asta după ce au fost conduşi la pauză cu 4 goluri ! Este de menţionat că, în pauza competiţională, timişorenii au tras o fugă în Serbia, unde au disputat un amical cu Steaua Roşie Belgrad (calificată în turul 3 al Cupei EHF), pierdut cu 29-32.
Cu toate acestea, Ştiinţa Bacău este mare favorită şi sunt convins că Otto Hell şi Gabi Armanu au pregătit partida cât se poate serios.
Mâine voi fi la Roman, iar după-amiază vă voi oferi amănunte de la partida băieţilor noştri, care va fi transmisă în direct de DIGISPORT, de la ora 11.00.
Din actuala etapă s-au disputat până acum meciurile: Minaur Baia Mare – Steaua MFA Bucureşti 24-23 (8-8), CSM Medgidia – HCM Constanţa 18-31 (9-13), UCM Reşiţa – CSM Satu Mare 37-26 (12-14), Univ.Transilvania Cluj – HC Odorhei 30-33 (13-16) şi Univ. Bucovina Suceava – Dinamo Bucureşti 42-31 (20-15).

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.