Volei feminin, Divizia A1: Spectacol la fileu în ŞTIINŢA BACĂU – SCMU CRAIOVA 3:2 (-22, 21, -25, 25, 8)

STIINTA CRAIOVA
După cum a început primul set şi după evoluţia scorului, când ambele echipe au mers ,,umăr la umăr” până la 15-15, iar oaspetele au început să creadă in şansa lor, ne-am adus aminte că în sezonul trecut, echipa din Craiova, pregătită pe atunci de fosta internaţională Daniela Mincă, a câştigat un set pe terenul Ştiinţei, iar în retur a izbutit o neaşteptată victorie.
Finalul primului set a aparţinut oaspetelor, care l-au câştigat cu 25-22. Am crezut că este un accident, dar oltencele s-au agăţat de fiecare minge şi în setul următor până la 12-12, după care studentele din Bacău a revenit şi a câştigat cu 25-21, egalând situaţia la seturi.
Cu fostele băcăuane Crina Hosu, Bianca Moldovan şi Tatiana Boskovic, SCMU Craiova a arătat siguranţă şi a dovedit că este o formaţie care progresează şi îşi doreşte mult, fiind acum pregătită de Petrică Stancu şi Puşa Dina.
Seturile trei şi patru au fost nerecomandate cardiacilor şi mai ales împătimiţilor acestui sport. Mai întâi, au pierdut gazdele cu 25-27, după ce au condus cu 23-21 şi, cum nimeni nu credea că sextetul oltean ar putea pleca victorios de la Bacău, elevele lui Grapă şi Manta şi-au adjudecat ultimele două seturi cu 27-25 si 15-8. Au fost seturile fără Angelica Harbuz-Chivorchian, dar cu Roxana Iosef şi Raluca Purice, care au căpătat încredere şi au fost extrem de utile în economia jocului şi a agonisirii de puncte.
A fost, aşadar, o victorie băcăuană, dar nu una facilă, aşa cum se aştepta toată lumea. Este bine şi aşa, deoarece miercuri Ştiinţa va avea un meci foarte greu pe teren propriu, cu Tomis Constanţa, de la ora 14.00, tot în Sala Sporturilor, iar partida cu Craiova ne-a arătat că formaţia lui Florin Grapă şi Melu Manta trebuie să se întrebuinţeze serios până la finalul seturilor şi a meciului.
ŞTIINŢA: Chivorchian-Harbuz, Herlea, Truţă, Anghel, Rusu, Polisciuck, Manu – libero; au mai jucat Iosef, Purice, Niţulescu.
SCMU Craiova: Hosu, Drâmboi, Radulovici, Moldovan, Boskovic, Kaleb, Mozgon – libero; au mai jucat Alexandru, Popovici, Vasinca.
Arbitri: Alexandru Prodana – Bucureşti şi Mirela Bejan – Ploieşti; observator FRV: Gheorghe Vişan.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.