Ştiinţa Bacău – Cetate Deva 25-28 (14-16): Se putea mai mult

stiintadeva
Păcat, suporterii băcăuani au plecat de la Sala sporturilor cu un gust amar după înfrângerea fetelor de la Ştiinţa în faţa unei formaţii care era de bătut.
Deşi începutul a fost furtunos, cu un 7 metri apărat în primul minut, poarta băcăuancelor n-a mers mai deloc, aproape orice aruncare, din orice poziţie, transformându-se în gol pentru oaspete.
Apoi, a mai fost şi arbitrajul golănesc al cuplului Dinu-Din, care a tras cu Deva în momentele esenţiale. Cei doi au fluierat după două regulamente: unul pentru oaspete, care aveau voie câte 4-5 paşi şi unul pentru gazde, împotriva cărora s-au dictat destule eliminări gratuite. Personal, îi suspectez că au venit la meci chercheliţi, fiindcă au intrat foarte târziu în sală şi, mai ales, s-au hlizit ca proştii tot meciul.
din-dinu
Chiar şi în aceste condiţii, Ştiinţa ar fi putut obţine măcar un egal pe final, dar lipsa de experienţă şi-a spus cuvântul iar fetele noastre n-au ştiut să gestioneze momentul favorabil pe care şi-l făcuseră după 4 goluri consecutive. Oricum, ne va fi foarte, foarte greu în continuare, în condiţiile în care, practic, două jucătoare duc echipa în spate, e vorba de Oana Bondar şi Marilena Burghel.
E clar că echipa are nevoie de sprijin, financiar şi moral, şi de încurajări pentru a reuşi salvarea de la retrogradare în acest sezon, un obiectiv ce pare totuşi la îndemână.
Evoluţia scorului: 2-1 (‘4), 4-3 (’10), 9-7 (’17), 9-10 (’20), 12-12 (’23), 14-16 (pauză), 16-16 (’32), 17-19 (’38), 19-23 (’43), 20-26 (’50), 24-26 (’58), 25-28 (final).
Iată şi celelalte rezultate ale etapei a V-a din Liga Naţională la handbal feminin: Oltchim Râmnicu Vâlcea – Rulmentul Braşov 31-25 (15-13), Univ. Jolidon Cluj – HC Dunărea Brăila 28-26 (19-9), Rapid CFR Bucuresti – HCM Roman 19-38 (9-19), Universitatea Reşiţa – HC Oţelul Galaţi 25-23 (13-10), HC Zalău – HCM Buzău 24-23 (12-7) şi HCM Baia Mare – Tomis Constanţa 28-21 (15-10).
Clasament: 1. Oltchim 10 puncte (golaveraj 174-114), 2. HCM Baia Mare 8p (161-124), 3. Rulmentul Braşov (153-135), 4. HC Dunărea Brăila 6p (157-131), 5. HCM Roman 6p (138-122), 6. HC Zalău 6p (133-121), 7. U Jolidon Cluj 6p (137-126), 8. Oţelul Galaţi 6p (135-135), 9. Tomis Constanţa 4p (135-132), 10. Universitatea Reşiţa 4p (136-142), 11. Cetate Deva 4p (137-145), 12. Ştiinţa Bacău 1p (121-151), 13. HCM Buzău 1p (117-171), 14. Rapid CFR 0p (118-203).
bacaudeva

0 comentarii la „Ştiinţa Bacău – Cetate Deva 25-28 (14-16): Se putea mai mult”

  1. Admirabil publicul care le-a sustinut pe fete tot meciul si le-a aplaudat la final. Ele au vrut dar nu au putut. Sau nu au stiut sa gestioneze momentele importante ale meciului.

Lasă un răspuns la parys Anulează răspunsul

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.