Handbal feminin, Liga Naţională: Ne trebuie victoria !

stiinta
După pauza cauzată de jocurile naţionalei din preliminariile Campionatelor Europene, Liga Naţională feminină continuă cu etapa a V-a, în care Ştiinţa Bacău primeşte, pe propriul teren, replica formaţiei Cetate Deva.
Este una din acele partide pe care fetele noastre trebuie s-o câştige, în faţa unui adversar măcinat de probleme şi aflat în subsolul clasamentului. Formaţia din Deva a început campionatul cu Dumitru Muşi la timonă, acesta plecând, însă, după doar trei etape, din cauza patronului Marian Muntean, fostul secund al naţionalei spunând, la vremea respectivă că Deva e undeva în era primitivă. Finanţatorul Cetăţii, cunoscut în lumea handbalului drept un tip cel puţin ciudat, coleric şi suferind de mania persecuţiei, a încercat racolarea lui Cornel Bădulescu, apoi a Marianei Târcă, dar a sfârşit prin a-l instala ca antrenor principal pe localnicul Cosmin Hendrea. Cetăţeanul Muntean consideră că echipa lui va învinge fără probleme la Bacău: „Chiar dacă jucăm în deplasare, Ştiinţa e o nou-promovată, cu sportive fără experienţă, iar Cetate trebuie să câştige fără drept de apel. Echipa s-a pregătit bine în perioada de pauză competiţională, iar acum, trebuie să demonstreze că are puterea de a trece peste greşelile comise în startul sezonului sub comanda lui Dumitru Muşi”, a declarat finanţatorul echipei devene pentru cotidianul „Mesagerul Hunedorean”.
Ştiinţa Bacău se prezintă în faţa propriilor suporteri cu două noutăţi: fosta vicecampioană mondială Raluca Ivan şi Lucia Marin, de la care se aşteaptă acel plus de valoare care să aducă elevelor Gabrielei Manea prima victorie din acest sezon.
Partida Ştiinţa Bacău – Cetate Deva se va disputa sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 11.00, în Sala sporturilor din Bacău şi va fi arbitrată de cuplul bucureştean format din Constantin Din şi Sorin Dinu.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.