Fotbal, Liga a III-a: Pambac s-a impus fără probleme

P1020536
În derby-ul local din cadrul etapei a IX-a din Liga a III-a la fotbal, seria I, Pambac s-a impus clar în deplasare, în faţa concitadinei Aerostar, cu scorul de 3-1 (1-0).
Chiar dacă partida a debutat sub semnul echilibrului, cu o uşoară dominare a gazdelor, după prima jumătate de oră oaspeţii au deschis scorul, printr-un lob de zile mari al lui Câmpanu, care a stabilit şi scorul pauzei.
În primul sfert de oră al reprizei secunde, Sascău a făcut 2-0, după o pasă magistrală a lui Pintilie şi se părea că meciul e închis. Dar, după cum am stabilit marţi, băieţilor lui Costel Câmpeanu le place adrenalina, aşa că Geamăn şi Radu Ciobanu le-au făcut cadou gazdelor mingea de 1-2.
Părea că vom asista la un final dramatic, dar prea cruzii jucători ai Aerostarului n-au mai putut să-şi creeze ocazii, iar oaspeţii au închis tabela după un contraatac tăios.
Victorie meritată şi fără dubii a Pambacului, care a reuşit să înnoade, iată, un şir de 3 victorii consecutive. De partea cealaltă, Aerostarul n-a arătat mare lucru şi „aviatorii” au de muncă pentru a evita retrogradarea.
În derby-ul rundei, CF Brăila şi Petrotub Roman au terminat la egalitate, 0-0. Alte rezultate: Dunărea II Galaţi – Sporting Club II Vaslui 0-0, Poli II Iaşi – Poli Galaţi 2-1, Ceahlăul II P. Neamţ – Cetatea Tg. Neamţ 4-2, CSM Paşcani – CSM Focşani 2-0, Oţelul II Galaţi – CS Panciu 3-1.
gol sascau

0 comentarii la „Fotbal, Liga a III-a: Pambac s-a impus fără probleme”

Dă-i un răspuns lui Joe Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.