Rezultate din Liga Naţională la handbal feminin: Înfrângere la Brăila

stiintaf
În această dimineaţă, de la ora 11.00, s-au disputat primele patru partide din cadrul etapei a IV-a a Ligii Naţionale la handbal feminin.
Din păcate, fetele antrenate de Gabriela Manea au confirmat aşteptările în deplasarea de la Brăila, unde au cedat la o diferenţă de 12 goluri, gazdele impunându-se cu 33-21 (16-10). Interesant este că, deşi a fost anunţat ca manager general al echipei feminine a Ştiinţei, Eusebiu Tancău a rămas la Bacău, unde a făcut parte din secretariatul partidei cu Dinamo, din liga masculină.
Vestea bună e că două dintre contracandidatele noastre la retrogradare au înregistrat şi ele înfrângeri, chiar mai categorice: Rapidul la Constanţa (26-45) iar Buzăul acasă, cu Oltchim (20-44). De asemenea, HCM Roman a înivins pe HC Zalău cu 29-25.Diseară va avea loc meciul dintre HCM Baia Mare şi Universitatea Reşiţa, iar ultimele două jocuri ale etapei vor avea loc miercuri, respectiv vineri.
Va urma o nouă întrerupere de trei săptămâni a competiţiei, cauzată de partidele pe care echipa naţională le va susţine în cadrul calificărilor pentru europenele de anul viitor, pe 14 octombrie la Sighişoara, cu Portugalia, şi pe 17 octombrie, în deplasare cu Elveţia.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.